Măgarul galeş

Ca să se facă mai iubit,
Măgarul pe stăpân l-a măgulit.
„Ce-i asta? se întreabă el,
Că javra aia de căţel
Trăieşte cu stăpânii-n dormitor,
De parc-ar fi copilul lor,
Pe când spinarea mea s-alege
Numai cu joarde şi ciomege?
Face frumos, cu labele-atârnate,
Şi-l pupă toţi şi nimenea nu-l bate.
Dacă atât ajunge, mă învăţ
Să fac ca el şi eu, să mă răsfăţ.”
La gândul ăsta, cel mai fericit,
Stăpânul s-a şi pomenit
Că-l mângâie măgarul pe bărbie,
Cu o copită grea, cu stângăcie,
Trăgând-o dintr-o murdărie,
Şi, ca să fie şi mai mângâios,
Cu zbierătul lui lung, melodios.
Însă, în loc de zahăr şi bomboane,
Pun-te pe el cu bâta, măi Ioane.
Povestea este toată:
Să nu-ţi schimbi firea dată
Cu alta-mprumutată.