Atelajul eterogen

Un om având un armăsar
Îl înhamă la jug
C-o vită de măgar
Şi cu un bou de plug.
Boul fiind sacat,
La un picior rănit,
Măgarul neînvăţat
Şi prea rău nărăvit,
Stăpânul lor, din car,
Striga, plesnea-n zadar;
Calul se azvârlea,
Dar boul îl oprea,
Măgarul îl lovea,
Şi carul nu mergea.
„Prea rău i-ai potrivit”,
Zice un trecător.
„Eşti foarte amăgit,
Domnule privitor –
Răspunse omul – eu
Lumea am vizitat,
Şi, daca vrei să ştii,
Într-însa am aflat
Multe dregătorii
Tot astfel întocmite ca atelajul meu.”