Skip to content
Rezumate ale poveștilor copilăriei
Rezumate ale poveștilor copilăriei

Timpul tău contează – descoperă esențialul

  • Rezumatu
  • Rezumate
  • Postări
  • Povești scurte
Rezumate ale poveștilor copilăriei

Timpul tău contează – descoperă esențialul

April 29, 2020May 6, 2020

Bursucul şi vulpea

Bursucului îi venise rândul şi el să domnească
Peste un pogon de tufe, în pădurea părintească,
Pe marginea unei ape. Regatul îi era mic
Şi acei ce îl văzură
Toţi într-o unire zic
Că nu era alt nimic
Decât o miniatură.
Dar riga voiajase,
Şi-n streinătate-aflase
Că un bursuc domnitor,
Ce va să-şi facă un nume
Mare şi faimos în lume,
E neapărat dator
Să ia un tron de mărire,
Să dea porunci pe o?tire,
Chiar de n-ar avea soldaţi,
Căci astfel obişnuiesc
Toţi acei care domnesc,
Duci sau regi sau împăraţi.
Aşa el şi slobozi
Patru ordine de zi
Într-acest chip redijate:
„Către armiile noastre de linie şi de mare,
Cavalerii, infanterii şi-artileriei uşoare,
Poruncim… şi celelalte.”
O poruncă din acestea, nu ştiu cum s-a întâmplat,
De vânt a fost aruncată
În ţara învecinată,
Unde domnea leopardul; acest domn s-a îngrijat
Văzând că bursucul are
Armie aşa de mare;
Spre a fi încă mai sigur, el într-acolo porni
Pe ministru Dinafară, pe vulpe, şi-i porunci
Să saluteze pe prinţul, dar în taină-a spiona
Şi a trage cu urechea, dar mai ales a afla
Cum merg trebile p-acolo, cât e de primejdios
Şi câtă armie ţine vecinul său cel păros.
Sfârşindu-se ambasada, vulpea înapoi veni,
Se înfăţişă la curte, se închină şi vorbi:
„Porunca am împlinit;
Cu ochii-mi le-am văzut toate,
Şi poţi dormi liniştit,
Fără să ai griji deşarte,
Căci toate acele armii de linie şi de mare,
Cavalerii, infanterii şi artilerii uşoare
Nu sânt alt, poţi fi prea sigur, pestriţule împărat,
Decât un soldat pe apă şi o luntre pe uscat.”
Vanitatea e mic viţiu, dar cu bună-ncredinţare,
Ea adesea ne expune la ridicol foarte mare.
Grigore Alexandrescu Bursucul şi vulpeafabulăGrigore Alexandrescu

Post navigation

Previous post
Next post

  • Leul şi Măgarul la vânătoare
  • Proștii învățați
  • Vine, vine iarăşi iarna
  • Se pregăteşte Leul de război
  • Diafilm Iepurele și Broasca Țestoasă
  • Ștefan cel Mare
  • Bâta răzbunării
  • Diafilm Balada unui greier mic
  • Diafilm Bondocel
  • Șoarecile
  • Leul biruit de om
  • Făt-Frumos cu carâta de sticlă
  • Diafilm Răsplata Leneșului
  • Plumb
  • Proverbe și zicători ordonate alfabetic
  • Diafilm Ce se întâmpla Iarna
  • Iarna pe uliţă
  • Balada lui Siminic
  • Cocoşul şi perla
  • Centimetru timp, metru nestemată
  • Povestea porcului

Postări aleatorii

©2026 Rezumate ale poveștilor copilăriei | WordPress Theme by SuperbThemes
  • Rezumatu
  • Rezumate
  • Postări
  • Povești scurte