Motanul şi Gherlanul veteran

Nu-mi mai aduc aminte ce fabulist anume
Îl lua pe Joe martor
C-a existat odată pe undeva un tartor:
Motanul cel mai aprig şi mai viteaz din lume,
Un Machedon năprasnic al lumii pisiceşti
Şi-o pacoste a ginţii şoriceşti.
Cumplitul Roadeslană,
O crâncenă satană,
Temut în jur pe-o rază de-atâtea zeci de leghe,
Prin poduri, prin hambare, prin pivniţi sta de veghe,
Voind înverşunatul mai peste tot să-i bântuie
Şi-ntreaga omenire de şobolani s-o mântuie.
Capcanele lăsate cu brânză prin hogeacuri,
Cumplita şoricioaică din pivniţe şi tot
Şiragul de otrăvuri îndătinat de veacuri
Păreau pe lângă dânsul de-a dreptul nişte fleacuri.
Nemaizărind cu timpul prin borte nici un bot,
Ce-a pus atunci la cale-mpieliţatul?
Să facă într-o zi pe… spânzuratul,
Ţinându-se c-o sfoară de-o grindă din tavan.
Crezându-l mort şi ţeapăn pe crudul cotoşman
(Pesemne zgâriase
Pe careva ori, poate, din puii fripţi furase)
Şi, bucuroşi de moartea cumplitului duşman,
Ieşiră, Şobolanii, cu teamă, câte unul,
Să vadă cum atârnă de grindă căpcăunul,
Şi, strânşi buluc îndată, au început să joace
Bătuta printre stive ori sus, pe boloboace.
Dar când era mai deşuchiat sabatul,
Învie deodată spânzuratul,
Începe să-i înhaţe mai cu foc
Pe cei mai cu zăbavă
Şi-i satură de joc.
– Sunt încă viu (le spuse Motanul) şi-n putere
Şi nici o îndoială nu încape,
Că nu găsiţi pe lume nici găuri, nici unghere,
De mine să vă scape!
Nu trece mult şi iată-l pândind în căpistere
Ca un morman de cocă la vedere.
Nebănuind, fireşte, nătângii, ce-i aşteaptă,
Pâş-pâş, toţi Şobolanii spre dânsul se îndreaptă.
Doar un Gherlan, pe vremuri vestit, cu coada ruptă,
Un veteran al gintei, umblat, temut în luptă,
Se uită la aluatul cât un morman de gheme
Şi-i spune căpeteniei supreme:
– Ascultă-mă o dată şi pe mine:
Mormanul de făină nu-mi prea miroase-a bine…
Mai chibzuit ar fi de ne-am abţine…
Mormanule făţarnic, cât pieptul unei dropii,
(Mai spune el mai mult ca pentru sine)
Şi sac de-ai fi, eu tot nu mă apropii!
Păţit, – avea dreptate bătrânul seminţiei
Să fugă de ispita lăcomiei.
Ne-ncrederea e mama chezăşiei.