Skip to content
Rezumate ale poveștilor copilăriei
Rezumate ale poveștilor copilăriei

Timpul tău contează – descoperă esențialul

  • Rezumatu
  • Rezumate
  • Postări
  • Povești scurte
Rezumate ale poveștilor copilăriei

Timpul tău contează – descoperă esențialul

April 22, 2020May 2, 2020

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge dușman fumegând,
Și deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

 

(Sursa: Wikisource )

Mihai Eminescu Ce-ți doresc eu țiedulce RomânieMihai Eminescupoezie

Post navigation

Previous post
Next post

  • Gând-bun și Gând-rău
  • Lupul şi câinele
  • Savant
  • Vînătorul
  • Ploaia de stele
  • Esop
  • Iepurele, ogarul şi copoiul
  • Măgarul cu bureţi de mare şi cel cu sare în spinare
  • Cerbul privindu-se în apă
  • Povestea porcului
  • Trecea un om pe drum
  • Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
  • Morozko – Gerul
  • De ziua mamei
  • ARICI POGONICI – Carte Ilustrată
  • Băiatul cel bubos şi ghigorţul
  • Gâsca cu ouăle de aur
  • Blesteme
  • Despărţire
  • Doină
  • Cum și-a căpătat tigrul dungile

Postări aleatorii

©2026 Rezumate ale poveștilor copilăriei | WordPress Theme by SuperbThemes
  • Rezumatu
  • Rezumate
  • Postări
  • Povești scurte