Zugravul şi portretul

La un zugrav foarte vestit mergând din întâmplare,
Portretul meu îi comandai; întâi însă-ntrebare
Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă
Aşa cum oricui l-o vedea portretul meu să placă;
Căci am un mare interese, voi ca-n streinătate,
Ş-anume-n Franţa mai ales, la ochi să poci eu bate,
Fiind acum de măritat o fată foarte rară,
Ş-ai ei epitropi căutând un bărbat în astă ţară.
„Prea lesne – îmi răspunse el – nu e întâiaşi dată
Când pe urâţi făcând frumoşi luai o bună plată:
Eşti negru, te voi face alb; eşti slab, te îngraş bine,
Numai vezi de portret departe a te ţine.”
Vorbind aşa, mă zugrăvi, şi daca al meu nume
Jos la portret n-ar figura, nici un creştin pe lume
N-ar putea crede că sânt eu, atât sânt de schimbate
Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, şi înfrumuse?ate.
Ai noştri râd câţi mă cunosc, dar prea puţin îmi pasă,
De voi putea să dobândesc pe nobila mireasă,
Şi daca vreun venetic, ieşit din ţări streine,
Sau vrun român mai îndrăzneţ n-o izbuti mai bine.
Redactori care lăudaţi
Pe unii dintre candidaţi,
Ce proştilor le daţi virtuţi,
Şi elocuenţă celor muţi,
Ce pe răi faceţi virtuoşi
Şi patrioţi pe ticăloşi,
Crez că nu rău vă potriviţi cu omul ce m-a zugrăvit,
Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trăit,
Al cărui jurnal fabulos
Era destul de mincinos,
Dar care cel puţin spunea
Acelor care nu-l credea
Că adevăru-adevărat
Este prea lesne de aflat;
Că n-au decât să ia pe dos
Câte a scris el de prisos,
Ş-atunci pot fi încredinţaţi
Că n-au să fie înşelaţi.