Skip to content
Rezumate ale poveștilor copilăriei
Rezumate ale poveștilor copilăriei

Timpul tău contează – descoperă esențialul

  • Rezumatu
  • Rezumate
  • Postări
  • Povești scurte
Rezumate ale poveștilor copilăriei

Timpul tău contează – descoperă esențialul

May 2, 2020June 11, 2023

Nepotul împrumutat

Unul avînd un nepot
Sărac și lipsit de tot,
Vine într-o zi la el
Și să roagă-ntr-acest fel:
-Unchiule, bine mă ști
Că n-am coprins, nici moșii,
Bani nu mi-a dat Dumnezeu,
Să negustoresc și eu.
La multe mă cam pricep,
Dar n-am cu ce să încep,
Nădejdi a m-ajuta
N-am decît la dumneata;
De aceea, unchiul meu,
Mă rog ca la Dumnezeu,
Să-mi dai cinci sute de lei,
Ca să fac negoț cu ei,
Ș-în jumătate de an
Ț-îi răspunz pîn’la un ban.
Unchiul său s-a îndurat
La vorba ce l-a rugat
Și mîna sa ardicînd
Îi arată sus, zicînd:
-Vezi acea oală din cui?
Eu ce am acolo pui.
Caută, și cîți găsești,
Numărați să-i priimești.
Nepotul său, bucuros,
A dat pe loc oala jos
Și numărînd a gasit
Tocma cîți i-a trebuit.
Deci, luîndu-i, a plecat,
De unchiul său ajutat,
Și umblînd în sus, în jos,
Să negustorea frumos.
Dar la numitul soroc
Nu s-a dus să-i dea la loc.
Nici unchiul său nu-i cerea,
Lăsînd să-i dea cînd va vrea.
Multă vreme a trecut,
Unchiul său tot a tăcut.
Deci nepotul socotind
C-a uitat, nepomenind,
Să duse la dînsul iar,
Cu aceleași vorbe chiar,
Văitîndu-se și plîngînd,
Multe nevoi arătînd,
Cu rugăciuni pîn’ la cer,
Ca și alți săraci cum cer.
Unchiul său cel înșelat
Și d-al doilea rugat
N-a zis nimic, a tăcut,
C-a uitat s-a prefăcut
Și, iar spre cui căutînd,
Arată oala, zicînd:
-Acolo orcîți găsești,
Ia-i și să negustorești.
Nepotul iar bucuros
A dat oala pe loc jos.
Dar dacă a căutat,
Nimic în ea n-a aflat.
Și cu părere de rău .
A zis către unchiul său:
-Unchiule, iar o ardic,
Că nu e în ea nimic.
Deci unchiul său n-a ascuns,
Ci-îl dete acest răspuns:
-Apoi de cînd ai luat
Într-însa ai mai băgat,
Și ai venit iar să cei
Ca să găsești și să iei?

Anton Pann Povesti pentru copii Anton PannfabulăNepotul împrumutatpovești pentru copii

Post navigation

Previous post
Next post

  • Diafilm Lebedele
  • Tudorel
  • Avandi istețul
  • Prichindel
  • Învățătura
  • Hagi-Tudose
  • Diafilm Dănilă Prepeleac
  • Când a fost să moară Ștefan
  • Diafilm Soarele și Omuleții de Zăpadă
  • De ce?
  • Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
  • Frumoasa lumii
  • Mustrarea maestrului
  • Castorul şi alte lighioni
  • Tâlharul pedepsit
  • Popa Duhu
  • Rezumat Jack si vrejul de fasole
  • Fata babei şi fata moşneagului
  • Înşir-te mărgăritar
  • Povestea lui Atoglu și a lui Gulhanîm
  • Neguțătorii și motanul

Postări aleatorii

©2025 Rezumate ale poveștilor copilăriei | WordPress Theme by SuperbThemes
  • Rezumatu
  • Rezumate
  • Postări
  • Povești scurte