Neguțătorii și motanul

Trăiau într-un sat trei neguţători: Barbă-Căruntă, Spânul și Chelbosul. Şi-aveau ei o magazie, în care-şi ţineau mărfurile: covoare, şaluri, mătăsuri, sari (*) și dhoti (**). Neguţătorii se temeau mai cu seamă de hoţi. Iacă de ce tocmiseră un om sărac, pre nume Ani, să le păzească magazia.
Dar nu hoţii, ci altă năpastă dădu peste neguţători. În magazia lor se iviră niște şoareci, care-ncepură a le roade mărfurile.
Atunci neguţătorii i-au poruncit paznicului să le cumpere o pisică.
Ani le-a spus :
— Am eu acasă un motan straşnic. Pot să vi-l dau.
— Cât vrei pe el? au întrebat neguţătorii.
Le-a răspuns paznicul:
— Mai nimic. Câte un ban de fiece labă.
Cel mai zgârcit şi mai viclean dintre neguţători, Barbă-Căruntă, a întrebat atunci:
— Motanul tău are patru labe?
— Patru — a răspuns paznicul.
— Ehei, dar nouă ne ajung şi trei! Un motan bun poate prinde şoareci şi cu trei labe. Ia trei bani, pentru trei labe.
— Se cheamă că a patra labă-mi rămâne mie? a întrebat paznicul.
— Fie şi-aşa — s-au învoit neguţătorii cei lacomi.
Și Ani a adus motanul în magazie.
Dar chiar din cea dintâi noapte, motanul a pățit-o urât: alergând, bietul, după şoareci, a căzut de pe poliţa cea mai înaltă şi şi-a frânt o labă.
Auzind de una ca asta, neguţătorii au grăit într-un glas:
— Cheamă degrabă vraciul!
— Am să vă-ndeplinesc porunca fără întârziere — le-a răspuns Ani. Dar care dintre domniile-voastre, cinstite fețe, va plăti munca vraciului?
— În niciun chip eu — s-a grăbit să-l încredinţeze Barbă-Căruntă. Am cumpărat laba stângă de la spate şi i s-a rupt cea dreaptă din faţă.
— Iar eu am plătit pentru laba dreaptă de la spate — a zis Spânul.
— Şi eu pentru laba stângă din fată! a strigat Chelbosul.
— Se cheamă că motanul şi-a rupt laba care-i rămăsese lui Ani — a grăit Barbă-Căruntă. Ani va trebui, aşadar, să-l plătească pe vraci.
Ani n-a mai stat la tocmeală. A vârât motanul într-un sac şi a pornit-o către oraş.
La oraş, vraciul a îngrijit laba motanului, i-a înfăşat-o și a spus:
— Într-o săptămână nu se mai cunoaşte. Până atunci va sări în trei labe.
I-a plătit Ani vraciului cei trei bani primiţi de la neguţători și s-a grăbit să se-ntoarcă acasă. Când s-a lăsat seara, l-a vârât pe motan în magazie.
În noaptea aceea s-au adunat în magazie mai mulţi şoareci ca niciodată. Au tras ei cu urechea, au priceput că motanul are o labă ruptă și şi-au zis că nu mai au de ce se teme. Gonind într-una după şoareci, bietul motan a tot sărit de pe-o poliţă pe alta. Şi, iacă, tocmai când îl fugărea pe şoarecele cei mai neruşinat, ticălosul a dat cu coada în opaiţul aprins şi l-a răsturnat. S-a întins focul şi n-a trecut mult că din magazie şi din mărfuri au rămas doar tăciuni și cenuşă.
​ Aflând că sărăciseră, au prins a răcni neguţătorii, iar dacă s-au mai potolit, au grăit:
— De toate astea-i vinovat motanul. Dar cum motanu-i al nostru, al celor patru, se cheamă că Ani are a ne plăti a patra parte din pagubă.
— Toată averea mea-i acest dhoti peticit, aşa că de la mine n-aveţi să primiți nimic, cinstite fețe! le-a răspuns Ani.
A spus atunci Barbă-Căruntă:
— Mărfurile noastre făceau o mie de rupii. Dacă nu ne plăteşti două sute cincizeci de rupii, judecata te va trimite-n robie şi vei munci de pomană pentru noi, până la moarte!
Şi, apucându-l pe Ani, neguţătorii l-au târât la judecată.
Când au ajuns înaintea judecăţii, Barbă-Căruntă a luat motanul cu lăbuţa înfăşată şi a grăit:
— O, judecătorule preadrept! Motanul ăsta a alergat după şoareci, a dat cu coada în opaiţ și a pricinuit focul. Toate mărfurile noastre au căzut pradă focului. Spune dar, o, înţeleplule. dacă stăpânii motanului n-au a-şi împărţi între ei deopotrivă pagubele!
— Au — a cuvântat judecătorul.
— Auzi, prostănacule, ce spune preacinstitul judecător? au strigat neguţătorii. Plăteşte-ne două sute cincizeci de rupii, sau pieri în robie!
În clipa aceea a întrebat judecătorul:
— De ce-i înfăşată lăbuţa motanului?
— Și-a rupt-o alergând după şoareci — au dat neguţătorii răspuns — iar vraciul i-a legat-o.
— Ia spune, Barbă-Căruntă a mai întrebat judecătorul — cât i-ai dat vraciului pentru vindecarea motanului?
— O, domnule, motanul nu şi-a rupt laba pe care am cumpărat-o eu, aşa că n-am dat nimic pentru vindecarea lui.
— Atunci să spună Chelbosul cât i-a plătit vraciului.
— O, bunule domn, motanul nu şi-a rupt laba pe care o cumpărasem eu. De ce să fi cheltuit bani de pomană?
— Înseamnă că tu l-ai plătit pe vraci, Spânule ?
Spânul a clătinat din cap:
— O, nu ! Motanul şi-a rupt laba care-i rămăsese lui Ani. Aşa că Ani l-a plătit pe vraci.
— Laba ruptă a motanului e deci a paznicului? a întrebat judecătorul.
— A lui, a lui! au zbierat într-un glas neguţătorii.
— Iar celelalte trei labe sunt ale voastre?
— Ale noastre, ale noastre! au strigat într-un glas neguţătorii.
Atunci a căzut judecătorul pe gânduri şi din nou a întrebat:
— Se cheamă că motanul a răsturnat opaiţul sărind după şoareci cu cele trei labe sănătoase?
— Asta aşa e — s-au învoit neguţătorii.
— Atunci paznicul nu vă datorează nimic — a grăit judecătorul. Vedeţi voi, motanul a răsturnat opaiţul alergând după şoareci. Dar a alergat cu labele pe care le stăpâneaţi voi. A patra labă era legată şi n-a mai luat parte la vânătoarea de şoareci. Aşa că vedeţi-vă de treabă şi nu mă mai tulburaţi!
Auzind o asemenea hotărâre, Barbă-Căruntă a dat cu motanul de pământ, și-a smuls de ciuda un smoc din barba-i sură și-a luat-o din loc. După el au pornit și Chelbosul, şi Spânul.
Iar Ani şi-a luat motanul şi, mulţumit de dreapta hotărâre, a plecat către coliba lui, fără a mai plăti nimic.

* Sari — portul intonai femeiesc.
** Dhoti — portul național al bărbaților din India