Mielul murind

Fiu al unui berbece care de mult murise,
Un miel se bolnăvise,
Muşcând din întâmplare
O-nveninată floare
Sau iarbă, nu să ştie;
Destul că a lui moarte
Nu mai era departe.
Acum el îşi făcuse datoriile toate
Câte şi le fac mieii în ceasul cel cumplit.
Mumă-sa cu durere
Începuse să zbiere;
Îl săruta, sârmana, plângând necontenit,
Şi-i zicea: „Ce mi-e bună viaţa fără tine?
Cui mă laşi, fătul meu?
Spune tată-tău, dragă, că viu curând şi eu,
Căci pe această lume nu mai aştept vrun bine!”
„Dar ce să-i răspunz, mamă – întrebă micul miel –
De-mi va face-ntrebare
Despre a turmei stare?
Tu ştii bine că el
Iubea mult să vorbească
De dulăii din turmă şi de ceata lupească.”
– „Spune-i că turma toată zace de rea gălbează;
Că are şapte doctori ce prea rău o tratează.
Mai spune-i că ciobanul a pus pe un nepot,
Ce tată-tău-l cunoaşte, îngrijitor la turme,
Ca să stârpească-abuzul şi relele să curme;
Atâta spune-i numai şi-nţelege el tot.”
După acei din preajmă care îi ocolesc,
Poţi judeca prea lesne pe cei ce cârmuiesc.