Skip to content
Rezumate ale poveștilor copilăriei
Rezumate ale poveștilor copilăriei

Timpul tău contează – descoperă esențialul

  • Rezumatu
  • Rezumate
  • Postări
  • Povești scurte
Rezumate ale poveștilor copilăriei

Timpul tău contează – descoperă esențialul

May 4, 2020June 11, 2023

Broaştele care cer un monarh

Urându-li-se cu democraţia,
Broaştele orăcăiau atât de straşnic,
Că Joe, ca să curme gălăgia,
Le azvârli din cer un rege paşnic.
Şi, totuşi, în căderea lui, se pare,
Regele făcu un zgomot mare,
Că-ntreaga seminţie broscărească,
Nătângă şi fricoasă de la baştină,
S-ascunse iute-n bortele din mlaştină,
Necutezând, o vreme, pe Vodă să-l privească,
De teamă ca gigantul, cumva, să nu le prindă.
Dar noul uriaş era o grindă!
Cu câtă spaimă prima broscuţă din grămadă
S-a furişat, cu grijă, din ascunziş, să-l vadă!
Pe urmă, părăsindu-şi şi celelalte balta,
Veniră toate, una după alta,
Şi ajungând curând familiare
I se urcară multe în spinare,
Că Vodă le-ndura cu resemnare.
Dar broaştele, cu timpul, pornesc cu tărăboi
La Jupiter, să-i ceară un rege mai vioi.
Aflând Monarhul zeilor ce vor,
Le hărăzi, de data asta, un Cocor,
Care, când prin smârcuri, când pe lac,
Le înghiţea, satrapul, după plac.
Şi broaştele spre Joe căşunară iar cu plânsul
Şi zarva lor s-aude prin slavă pân’la dânsul.
– Ia terminaţi odată smintitul tărăboi!
Ce, socotiţi că-i numai după voi?
De prima guvernare,
Cum ştiţi, n-aţi fost în stare.
Întâiul vostru rege se nimerise blând,
Dar l-aţi schimbat, cum bine ştiţi, curând.
S-a isprăvit de astăzi cu orice tămbălău!
De-acum, nechibzuitelor, răbdaţi
Şi regele cel aprig vi-l păstraţi
Să nu daţi peste altul şi mai rău!

Jean de La Fontaine Povesti pentru copii Broaştele care cer un monarhfabulăJean de La Fontainepovești pentru copii

Post navigation

Previous post
Next post

  • Calul vândut şi diamantul cumpărat
  • Cum a devenit Hikoici nevăzut
  • Diafilm Corbul și Vulpea
  • Diafilm Scurtă Istorie
  • Ăl mai tare – Carte Ilustrată
  • Povestea prietenului rău
  • Omul de piatră
  • Prezența de spirit
  • Croitoraşul cel viteaz
  • Du-te nu știu unde și adu nu știu ce
  • Brumărelul
  • Urechile iepurelui
  • Diafilm Dănilă Prepeleac
  • Lupul moralist
  • Capra prefăcută-n vârcolac
  • Voinicul cel fără de tată
  • Diafilm Răsplata Leneșului
  • Probabil
  • Diafilm Cei Trei Pitici din Pădure
  • Împăratul Cioc de Sturz
  • Duel

Postări aleatorii

©2026 Rezumate ale poveștilor copilăriei | WordPress Theme by SuperbThemes
  • Rezumatu
  • Rezumate
  • Postări
  • Povești scurte