Skip to content
Rezumate ale poveștilor copilăriei
Rezumate ale poveștilor copilăriei

Timpul tău contează – descoperă esențialul

  • Rezumatu
  • Rezumate
  • Postări
  • Povești scurte
Rezumate ale poveștilor copilăriei

Timpul tău contează – descoperă esențialul

April 28, 2020May 6, 2020

Vulturul şi albina

O, cât sunt de fericiţi
Cei de soarta lor slăviţi!
Căci ei şi spre fapta mare
Au a slavei îndemnare.
Dar şi cei ce ostenesc
Întru binele obştesc,
Neprivind la răsplătire,
Sunt prea vrednici de cinstire.
Vulturul pe o albină
Au zărit-o în grădină,
La revărsatul de zori,
Bâzâind pe lângă flori.
Şi i-au zis: „O, ticăloasă,
Albină nesăţioasă!
Tu petreci a ta viaţă
Tot pe flori şi pe verdeaţă,
Migăind necontenit
Nu ştiu pentru ce sfârşit.
Dar nici însăţi tu nu ştii
Care-i munca ta cea bună,
Când ca tine mii de mii
Miere la un stup adună.
Iar apoi, ce fericire
Moştenesc eu de la fire!
Cum aripile-mi întind
Şi mă desfătez zburând
Către ceruri, către soare:
De a mea putere mare,
Păsările lumii toate
Fug, s-ascund înspăimântate”.
– Fii tu în veci preaslăvit,
Albina lui au rostit.
Joe să te norocească
Şi anii să-ţi înmulţească.
Iar eu fiind rânduită,
Obştiei să ostenesc,
Mă cunosc prea fericită
Când fagurii îi privesc,
Lucraţi de mii de albine;
Şi ştiu că şi de la mine
Un pic de miere măcar
S-au adus întru bun dar.
Alecu Donici albinaAlecu Donicifabulăvulturul

Post navigation

Previous post
Next post

  • Rândunica
  • Când a fost să moară Ștefan
  • Stan Bolovan
  • Leul biruit de om
  • Vulpea liberală
  • Atelajul eterogen
  • Sonet-Fabulă
  • Aleodor împărat
  • Pisica şi şoarecele
  • Şireata
  • Diafilm Gelu
  • Oglindele
  • Diafilm Bunicul și Bunica
  • Păzitoarea de gâşte
  • Limba noastră
  • Banditul și Cotonogeală
  • Prâslea cel voinic şi merele de aur
  • Degeţica
  • D-unde știi că sunt hagiu?
  • Diafilm Scufița Roșie
  • Înşir-te mărgăritar

Postări aleatorii

©2026 Rezumate ale poveștilor copilăriei | WordPress Theme by SuperbThemes
  • Rezumatu
  • Rezumate
  • Postări
  • Povești scurte