Aga Balaceanu

Supt seninul cerului,
La poiana marului,
Intalnitu-s-a,-ntalnit
Doi domni cu doua osti:
O oaste mi-este nemteasca,
Vine sa ne prapadeasca;
Vine aga Balaceanu,

Care-a parasit divanu,
Divanul l-a parasit,
La vitejie-a iesit.
O oaste-mi este turceasca,
Este-a lui Costandin
Brancoveanu,
C-ala stapanea divanu.
Dar de ce ei se certa?
Ca aga Balaceanu zicea
Sa faca Bucurestii la Balaci,
Ca sunt ziduri incepute,
Frate, si neispravite;
Biserica din Balaci,
Facuta cu-o suta de-ani
Inaintea Bucurestilor.
Si Costandin Brancoveanu,
Si cu Bucurel ciobanu
Zicea sa faca Bucurestii
Pe Dambovita,
Ca e apa de spalat
Si camp mare d-alergat!
Ei, frate, nu se-nvoia,
La bataie se lua,
Oastea lui Costandin
Brancoveanu,
Se punea pe oastea lui Aga
Balaceanu
D-o taia, d-o potopea.
Unde aga Balaceanu se uita,
Din pridvor ca mi-ti sarea
Si la cal ca-mi alerga,
In seapte chingi ca mi-l chinga,
Seapte chingi, seapte tafture,
Care face paisprezece,
Si-i sta inimioara rece;
Si mai punea d-o curea,
Sa nu caza undeva…
Unde-n oaste ca intra,
Nu mi-o taie cum se taie,
Si mi-o taie tot graneste,
Si-o gramadeste claieste.
Unde Costandin Brancoveanu
vedea
Cum oastea lui se-mputina,
Mana la gura punea,
Cu pumnii-n piept se batea:
Saracut de maica mea,
Ca mi-a prapadit oastea,
….. crucea mane-sa!“
Pristav, nene, ca punea,
Trei zile, trei nopti striga:
— Care, frate, s-o afla,
Si, nene, s-o-adevara
Ca sa taie p-acesta,
Ii daruiesc domnia,
Domnia si mosia,
Ca sa taie p-acesta
Ca mi-a prapadit oastea!
Nimenea nu se afla,
Fara cat ca se gasea,
Savai, capitan Costin,
Al Balaceanului fin.
La Constandin Brancoveanu
mergea
Si din gura-i cuvanta:
— Constandine Brancovene,
Imi daruiesti mosia,
Mosia si domnia,
Ca sa-mi tai eu nasia?
Ca mi-e parinte mai mare
Mituiesc cu pungile
Mi-a ars focu la spinare,
Si dau cu mosiile,
Frica-mi e de lumanare!
Sa-si taie nasiile!
Unde Costandin Brancoveanu
— Nu te teme, nasule, de
c-auzea, mine,
In brate ca-l imbratisa
Ca-mi esti parinte mai mare,
Si-n gura ca-l saruta,
Mi-ai ars focul la spinare,
Si la masa ca-l tragea,
Frica mi-e de lumanare!
Mandru inscris, mare, facea,
De micsor m-ai botezat,
Ca sa-i dea el domnia,
De mare m-ai cununat,
Domnia si mosia.
Trei copii mi-ai crestinat,
El la cal ca-mi alerga
Doua fete si-un baiat,
Si bine-n chingi ca-l strangea,
Si-acu vorbesti cu pacat!
Si-n oaste ca mi-s’ intra.
Cu cuvantu-l insela
Unde nasu-sau ca-l vedea,
Si pe el ca-l adasta,
El din oaste s-alegea
Amandoi s-alatura.
Si la camp, nene, fugea
— Nasule, taie dumneata
Si-n gura mare striga: mijloacele,
— Asteapta-ma, nasule, si pe
Ca sa tai eu marginele!
mine,
Dara Costin ce-mi facea?
Pune-mi scara
Mai in urma ramanea,
Langa scara,
Palos pe mischiu tragea,
Si oblanc
Pe langa el ca se da,
Langa oblanc,
La nasu-sau ca tragea,
Unul pe altul sa ne pazim,
Unde cu palosu da,
Sa taiem, sa potopim!
Lua mana cu spata,
Dar nasu-sau ca-mi graia:
Si picioru cu soldu,
— D-alelei, fine Costine,
Si teasta selei,
Te-as adasta eu pe tine,
Si trei fete de ibanca,
Mi-e frica de-nselaciune,
Si trei coaste de la cal.
Ca sunt mari domniile,
Razma palosu-n pamant,

Ca intra pana-n manuchi,
Asa da de nacajit…
Se simti ca l-a taiat,
Parca fu de lupi mancat,
Si da dosul si fugea,
Picioare in scari ramanea,
In cirla, mocirla intra
S-acolo ca se vaita:
— D-alelei, fine Costine,
Cum ma taiasi tu pe mine?
Vino de ma scoate pe mine
Din acea cirla mocirla,
Sa te iert, fine, pe tine,
Sa te aranesti in lume!
Unde la el ca mergea
Si cu palosu ca da,
Tot in nasu-sau lovea
Si cu palosu ca da,
Frumos capu i-l taia,
In sulita-l sprijinea,
La disagi il aseza
Si pe cal ca-ncaleca,
La Costandin Brancoveanu
mergea
Si din gura-i cuvanta:
— Brancovene Costandine,
Da-mi tu mie domnia,
Domnia si mosia,
Ca mi-am taiat nasia.
Mi-a fost parinte mai mare,

Mi-a ars focul la spinare,
Frica mi-e de lumanare!
Costandin Brancoveanu striga:
— Ma porc-de-caine, lifta rea,
Cine tie ti-a poruncit
Si tie ti-a volnicit
Sa tii tu calea domnilor,
Al doilea-mparatilor,
Al treilea vitejilor?
Maine-poimaine inainte mi-oi
iesi,
Si pe mine m-oi intalni,
Si pe mine m-oi taia,
Cum ai taiat nasia;
Da’ nu e mai bine-asa,
Pana esti la mana mea
Sa-ti rapui eu viata?
Chip gialapului facea
Si-i dete capu-alaturea.
Facu moarte peste moarte,
Doua capete impreunate.
Tron de ceara le facea,
La-mparatie-i mana,
De se ducea pomina
Si-aicea, si-n Viena,
D-auzea maria-sa
Si tare se jeluia,
Si cu toata nemtia,
De a ramas pomina
Pe toata Valahia!

(Gr. G. Tocilescu, Serbanestii-de-Jos, Olt)