Maimuţoiul şi Motanul

În casa unui om din vremea veche,
Trăia o-mpieliţată de pereche:
Un maimuţoi
– Pocitul Maimuţilă –
Şi un cotoi
– Cumătrul Motănilă.
Când dispărea slănina, brânza, caşul,
Nu căuta pe la vecini făptaşul…
Ci cum şedeau, odată, la vatră lighioanele
Şi urmăreau cum se coceau castanele,
Un îndoit folos credeau c-ar scoate
De-ar izbuti să le mănânce toate,
Făcându-şi lor un bine şi altuia un rău.
Şi maimuţoiul, marele mâncău,
I-a spus: – Fârtate năpârstoc,
Tu eşti mai priceput ca mine, zău.
Ce-ar fi să scoţi castanele din foc?
Zis şi făcut!
Fârtatul priceput
A şi-nceput
Să scoată cu gheruţa
Castanele din foc,
În vreme ce maimuţa
Le şi mânca pe loc.
Când se ivi o slugă,
O rupseră la fugă.