Neguțătorul și tinichigiul

Un neguțător și un tinichigiu au pus odată un rămăşag, sporovăind despre ce-i mai de seamă: bogăţia sau înţelepciunea.
Spunea neguţătorul:
— La ce-ţi foloseşte înţelepciunea, dacă eşti sărac ca şoarecele de câmp?
— Dar prostului nu-i ajută nici aurul! răspundea tinichigiul.
— Ei, asta s-o crezi tu! îi întorcea vorba neguţătorul. Aurul îl scoate pe om din orice nenorocire.
Tinichigiul nu era de aceeași părere.
— Fără minte, aurul nu face nici două parale, iar mintea-l ajută întotdeauna pe om, şi fără aur.
— Prostii! se supără neguţătorul. Nu se poate. Dacă mintea ta se dovedeşte mai puternică decât aurul meu, îţi dau o mie de rupii. Dar dacă aurul meu se dovedeşte mai puternic decât mintea ta, ai să-mi fii rob. Te învoieşti?
— Mă-nvoiesc — răspunse tinichigiul.
— Atunci hai la rajah (*) să-i spunem de rămăşag, pentru ca nici unul dintre noi să nu se poată lepăda de cuvintele lui.
S-au dus amândoi la rajah și i-au povestit ce hotărâseră. Era acest rajah un stăpân aprig şi crunt. Nu trecea zi să nu-şi ucidă vreun supus. Chiar şi-n ziua aceea poruncise descăpățânarea a trei nefericiţi… Văzându-i pe neguţător şi pe tinichigiu, rajahul voi de la bun început să cheme călăul, dar îşi aminti de spusele tatălui său:
— Să nu ucizi niciodată mai mult de trei supuşi pe zi, că nu va mai avea cine să-ți îngrijească elefanţii, să-ţi ducă armăsarii la păscut, să-ţi lucreze bumbacul și să-ţi ude orezăriile.
N-a cutezat aşadar rajahul să calce sfatul părintesc şi de aceea s-a gândit la un vicleşug. I-a dat neguţătorului un răvaş scris pe o frunză de palmier şi pecetluit cu trei peceți, după care i-a grăit:
— Du-te cu tinichigiul în împărăţia vecină şi-nmânează-i împăratului răvaşul ăsta. La întoarcere vă voi răsplăti.
Au ajuns neguţătorul şi tinichigiul în împărăţia vecină, i-au înmânat împăratului răvaşul şi au aşteptat să vadă ce-avea să le spună.
Împăratul a rupt pecetile, a despăturit frunza şi-a citit cu glas tare: “O, puternice vecin! Dacă-ti doreşti binele, fă-i pe aceşti oameni să piară!”
Auzind ce cuprinde răvaşul, a căzut neguţătorul la picioarele împăratului:
— Îndură-te, stâpâne! Ia-mi tot aurul, dar lasă-mi viaţa!
A râs împăratul:
— Aurul meu îmi ajunge. Hei, străjeri! Păziţi-i! Călăul îi va descăpăţâna pe pungaşii ăştia peste un ceas!
I-au împresurat străjerii pe neguţător şi pe tinichigiu şi nu şi-au mai luat ochii de la ei. Neguţătorul a prins a-i ruga:

— Daţi-mi drumul şi vă acopăr cu aur! Îi dau fiecăruia dintre voi câte o mie de rupii!
— Dacă-ţi dăm drumul, împăratul ne taie nouă capetele — a oftat căpetenia străjii. Iar dacă n-ai cap, n-ai ce face cu aurul.
Niciun ceas n-a trecut şi s-a ivit călăul, iar apoi împăratul și curtenii. Şi, numai ce-a pus călăul mâna pe spadă, că odată a început tinichigiul a râde tare şi plin de veselie.
— De ce râzi, nebune? s-a minunat împăratul.
— O, împărate, am să-ţi spun de ce. Ascultă, mult preadreptule! Cu cinci zile în urmă un prezicător vestit s-a ivit ca din pământ în palatul mult slăvitului nostru rajah. Şi, văzându-ne i-a spus el rajahulul: “Atâta vreme cât tinichigiul şi neguţătorul ăsta vor trăi în împărăţia ta, numai nenorociri, ciumă, secetă, foamete, se vor abate pe pământul tău. Scapă-te de oamenii ăştia! Dar să ştii că, ducă-i vei ucide, nenorocirile se vor abate asupra principatului tău, toate deodată: şi ciuma, şi seceta, şi foametea. Întoarce lucrurile în aşa fel ca un alt stăpânitor să-i facă să piară şi atunci toate nenorocirile vor cădea pe capul celui care le-a adus moartea”.
Auzind una ca asta, împăratul se mânie cumplit.
​ — Aha, rajahul vostru vrea să-mi spulbere împărăţia! a răcnit el. Plecaţi îndată şi vestiți-i vicleanului că vitezele mele oşti îi vor cotropi în trei zile pământul şi că eu însumi am să-l robesc şi-am să dau poruncă să se are pământul de-asupră-i!
S-au plecat tinichigiul şi neguţătorul înaintea împăratului şi s-au grăbit către casă. Pe drum, tinichigiul i-a spus neguţătorului:
— Vezi acum că întelepciunea-i mai puternică decât aurul? Dacă n-aş fi fost eu, te-ai fi aflat acum fără cap!… Dă-mi mia de rupii!
— Întâi să ne întoarcem acasă — a răspuns neguţătorul — Iar acolo om vedea noi ce şi cum.
N-a vrut neguțătorul să se lipsească de aur şi de aceea şi-a pus în gând să-l ducă la pierzanie pe tinichigiu. Înfăţişându-se ei rajahului, i-au grăit:
— Împăratul din ţara vecină te ameninţă cu război. Oştile lui ne vor cotropi în trei zile câmpiile!
Înspăimintat, a întrebat rajahul :
— De ce s-a mâniat pe mine împăratul?
Atunci neguţătorul a păşit înainte și-a spus:
— Numai tinichigiu-i vinovat de mânia împăratului.
Şi-a povestit totul, aşa cum se petrecuse, de-a fir-a-păr.
Sărind de pe tron, rajahul a strigat:
— Amândurora am să vă tai capetele! Hei, chemaţi-l pe călău!
A venit călăul în goana mare și-a aşteptat ca rajahul să-i poruncească să scoată spada. Neguţătorul s-a târât în coate şi pe genunchi către călău, prinzând a se ruga:
— Cruţă-mă, stăpâne! Ţi-oi da un elefant şi un sac cu aur!
Auzind una ca asta, a răcnit rajahul:
— Retează-le capetele! Au chemat oştile duşmane-n împărăţia mea!
Când şi-a scos călăul spada, din nou s-a pus tinichigiul pe râs. Râdea şi nu se mai putea opri. Au prins a-i da lacrimile de atâta râs. Uluit, călăul şi-a plecat spada şi-a privit către rajah.
— De ce râzi, nebune? l-a întrebat rajahul.
— Râd pentru că vrei să mă rapui şi nu ştii că numai eu pot opri şi-ntoarce îndărăt oştile duşmane. Se cheamă că-ţi doreşti singur nefericirea. Iacă de ce râd…
— Am să văd eu dacă ceea ce spui e adevărat — a zis rajahul. Să ştii că, dacă nu vei întoarce duşmanii din drum, voi porunci să fii ars de viu!
— Dă-mi un cal şi duşmanul nu va mai îndrăzni să-ţi calce pământul!
— Daţi-i un cal! a poruncit rajahul.
A încălecat tinichigiul şi a pornit-o în întâmpinarea oştilor duşmane. Le-a zărit chiar lângă hotar. În fruntea oştilor, mânios, călărea împăratul. A dat tinichigiul pinteni calului, a gonit către împărat de i-a tăiat drumul și a grăit:
– Înainte de toate, ucide-mă pe mine, iar apoi abia calcă-n picioare semănăturile de pe pământul ţării mele! Cât trăiesc eu, niciun ostaş nu-ți va trece hotarul!
Împăratul și-a zis: “Dacă-l ucid, atunci tot ce-a spus înţeleptul se adeverește, şi ciuma, foametea şi seceta se vor abate peste pământul meu”.
— Nu, nu — a spus aşadar împăratul. Mai bine să te ucidă rajahul tău, că doar nu-mi sunt mie însumi duşman!
Şi, întorcându-şi oştile, a pornit către casă.
Iar întorcându-se tinichigiul la rajah, i-a vorbit aşa:
— Mi-am ţinut tăgăduiala. Nimeni nu-ţi mai ameninţă împărăţia.

Mulţumit, rajahul a poruncit să i se numere îndată o mie de rupii. Punându-şi banii într-un sac, tinichigiul s-a întors apoi către neguţător:
— Acu’, rogu-te, toarnă şi tu în sac banii pe care i-ai pierdut.
A fost nevoit să numere şi neguţătorul mia lui de rupii.
Atunci, săltându-şi sacul în spinare, tinichigiul i-a spus la despărţire:
— Ţine minte că pe prost nici aurul nu-l ajută, în vreme ce înţeleptul alungă nenorocirea si fără aur!

* Rajah — prinţ indian