Toma Alimoş

…baladă populară culeasă de Vasile Alecsandri.

 

Departe, frate, departe,

Departe şi nici prea foarte,

Sus, pe şesul Nistrului,

Pe pământul turcului;

Colo-n zarea celor culmi,

La groapa cu cinci ulmi,

Ce răsar dintr-o tulpină

Ca cinci fraţi de la o mumă,

Şedea Toma Alimoş,

Boier din Ţara de Jos;

Şedea Toma cel vestit

Lângă murgu-i priponit

Cu ţăruşul de argint

Bătut negru în pământ;

Şi pe iarbă cum şedea,

Mândră masă-şi întindea

Şi tot bea şi veselea

Şi din gură-aşa zicea:

– Închinare-aş şi n-am cui!

Închinare-aş murgului,

Dar mi-e murgul cam nebun

Şi de fugă numai bun;

Închinare-aş armelor,

Armelor, surorilor,

Dar şi ele-s lemne seci,

Lemne seci, oţele reci!

Închina-voi ulmilor,

Urieşii culmilor,

Că sunt gata să-mi răspunză

Cu freamăt voios de frunză,

Şi-n văzduh s-or clătina

Şi mie s-or închina!

Iată, mări, cum grăia,

Că-n departe auzea

Un nechez ce nechezea

Şi se tot apropia.

Toma-ncet mi se scula,

Peste câmpuri se uita

Şi zărea un hoţoman

Pe-un cal negru dobrogean,

Pe-un cal sprinten voinicesc…

Plătea cât un cal domnesc.

Hoţomanul nalt, pletos

Cum e un stejar frunzos,

Era Manea cel spătos,

Cu cojoc mare, miţos,

Cu cojoc întors pe dos,

Şi cu ghioaga nestrungită

Numai din topor cioplită.

El la Toma-ncet venea

Şi din gură-aşa-i grăia:

– Alei! Toma Alimoş,

Boier din Ţara de Jos,

Ce ne calci moşiile

Şi ne strici fâneţele?

Boier Toma Alimoş

Îi da plosca cu vin roş:

– Să trăieşti, Mane fărtate!

Dă-ţi mânia după spate,

Ca să bem în giumătate.

Mane cu stânga lua,

Cu dreapta se înarma,

Paloşul din sân scotea,

Ş-aşa bine-l învârtea

Ş-aşa bine mi-l chitea,

Că pe Toma mi-l tăia

Pe la furca pieptului,

La încinsul brâului,

Deasupra buricului,

Unde-i greu voinicului.

Toma crunt se oţerea…

Mane-n scări se-nţepenea,

Dos la fugă şi punea.

– Alelei! fecior de lele!

Căci răpişi zilele mele!

De te-aş prinde-n mâna mea,

Zile tu n-ai mai avea!

Şi cum sta de cuvânta,

Maţele şi le-aduna,

În coşuri şi le băga,

Pe deasupra se-ncingea

Şi la murgu-i se ducea

Şi cu murgu aşa grăia:

– Alelei! murguleţ mic,

Alei! dragul meu voinic!

De-ai putea la bătrâneţe

Cum puteai la tinereţe!

Murgul ochii-şi aprindea,

Necheza şi răspundea:

– Iată coama, sai pe mine

Şi de-acum te ţine bine,

Să-ţi arăt la bătrâneţe

Ce-am plătit la tinereţe!

Toma iute-ncăleca,

După Mane se lua

Şi mereu, mereu striga:

– Alelei! murguleţ mic,

Alei! murgul meu voinic,

Aşterne-te drumului

Ca şi iarba câmpului

La suflarea vântului!

Murgul mic se aşternea,

Mane-n lături se zărea,

Toma turba şi răcnea:

– Tăiatu-m-ai tâlhăreşte,

Fugitu-mi-ai mişeleşte.

De te-as prinde-n mâna mea,

Zile tu n-ai mai avea!

Stăi pe loc să ne-ntâlnim,

Două vorbe să grăim,

Două vorbe oţelite

Cu paloşele grăite!

Mane-n lături tot fugea,

Iară Toma-l agiungea

Ş-aşa bine mi-l chitea,

Că din fugă mi-l tăia

Giumătate-a trupului

Cu trei coaste-a negrului!

Mane-n două jos cădea,

Toma murgului zicea:

– Alelei! murguleţ mic,

Alei! dragul meu voinic!

Ochii-mi se painginesc,

Norii sus se învârtesc.

Te grăbeşte, aleargă, fugi

Şi ca gândul să mă duci

Colo-n zarea celor culmi,

La gropana cu cinci ulmi,

Că eu, murgule-oi muri,

Pe tine n-oi mai sări!

Iar când sufletul mi-oi da,

Când nu te-oi mai dezmierda,

Din copită să-ţi faci sapă,

Lângă ulmi să-mi faci o groapă,

Şi cu dinţii să m-apuci,

În tainiţă să m-arunci,

Ulmii că s-or clătina,

Frunza că s-a scutura,

Trupul că mi-a astupa.