Țareviciul vrăjit

A fost odată ca niciodată un negustor care avea trei fete. Într-o zi, pregătindu-se să plece în cele ţări străine după marfă, şi-a chemat fetele şi le-a întrebat:
— Ce să vă aduc de peste mări?
Sora cea mare a cerut să-i aducă ceva de îmbrăcat. Cea mijlocie aşijderea. Cea mică însă a luat o foaie de hârtie, a desenat pe ea o floare şi i-a spus tatălui:
— Mie, tătucă, să-mi aduci o floare ca asta!
Negustorul a umblat mult prin cele ţări străine, dar n-a văzut pe nicăieri o floare asemănătoare celei desenate de mezina sa.
Pe drumul de întoarcere a dat de un palat măreţ cu turnuri şi grădină. A intrat să se plimbe prin grădină şi s-a minunat de mulţimea florilor şi a pomilor. Când s-a uitat mai bine, a văzut că acolo creştea şi floarea desenată de fiica lui.
— Ce-ar fi s-o rup şi s-o duc iubitei mele fiice? se gândi el. Mi se pare că nu-i nimeni prin preajmă şi n-o să mă vadă careva…
S-a aplecat, a rupt floarea, dar în acest timp s-a iscat un vânt năprasnic, a răsunat tunetul şi în faţa negustorului s-a arătat o matahală înspăimântătoare, un zmeu înaripat şi hidos, cu trei capete.
— Cum de îndrăzneşti să furi din grădina mea?! a urlat zmeul la negustor. De ce ai rupt floarea?
Negustorul s-a speriat şi a început să-şi ceară iertare.
— Fie! zise zmeul. Am să te iert, dar cu o condiţie: cine te va întâmpina primul când vei ajunge acasă, pe acela să mi-l dai mie pe vecie! Însă ține minte: dacă mă tragi pe sfoară, de mine n-ai să scapi! Am să te găsesc şi-n gaură de şarpe!
Negustorul s-a învoit. S-a întors acasă şi, când se apropia de gospodăria lui, fata cea mică l-a zărit pe geam şi, fără a sta pe gânduri, i-a ieşit în întâmpinare. Negustorul s-a întristat. S-a uitat la fiica sa şi l-au podidit lacrimile.
— Ce-i cu tine, tătucă? De ce plângi?
Tatăl i-a dat floarea şi i-a povestit tot ce se întămplase.
— Nu te întrista, tătucă! iî spuse mezina. Dacă o să vrea Domnul, o să-mi fie bine şi acolo. Du-mă la zmeu!
Tatăl a dus-o, a lăsat-o la palatul zmeului, şi-a luat rămas-bun şi s-a întors acasă.
Frumoasa fată, fiica negustorului, a umblat prin palat, minunăndu-se de frumusețea lui: pretutindeni numai aur şi catifea, dar nici țipenie de om. Timpul trecea fără să se oprească în loc.

„Ah, ce-aş mai mânca acum!”, se gândi fata. Nici n-a isprăvit să-şi ducă gândul până la capăt, că dinaintea ei s-a întins o masă cu tot felul de bunătăți pe ea; doar lapte de pasăre mai lipsea. S-a aşezat la masă, a mâncat şi a băut pe săturate, iar când s-a ridicat, totul a dispărut la fel de repede cum apăruse.
Soarele a apus şi a început să se întunece. Fata negustorului a intrat în dormitor şi a început să se pregătească de culcare. Deodată s-a pornit un vânt putemic şi s-a ivit dinaintea ei zmeul cu trei capete.
— Bună seara, frumoasă fecioarăl zise el. Te rog să-mi aşterni să dorm aici, lângă uşă!
Fata i-a aştemut acolo unde iî ceruse zmeul şi s-a culcat în pat.
Dimineata, cănd s-a trezit, a văzut că în tot palatul nu era, iarăşi, nici țipenie. În schimb, orice dorintă şi-ar fi pus i se împlinea pe dată.
​ Seara s-a întors zmeul şi i-a poruncit:
— Acum, frumoasă fecioară, pregăteşte-mi culcuşul alături de patul tău!
Fata i-a aştemut alături de patul ei. S-a culcat, iar dimineata, când s-a trezit, a băgat de seamă că în palat nu era nimeni.
Seara, cănd a sosit zmeul pentru a treia oară, i-a spus:
— Ei, frumoasă fată, acum am să mă culc în pat, lăngă tine!
Fetei i s-a făcut frică să se culce lângă un asemenea monstru hidos, dar nu avea de ales: şi-a înfrânat teama şi s-a culcat lângă el.
Dimineata, zmeul îi spuse:
— Dacă tânjeşti, frumoasă fată, du-te la tatăl şi la surorile tale pentru o zi, iar seara întoarce-te la mine! Numai bagă de seamă: dacă ai să întârzii fie şi o singură clipă, am să mor de necaz.
— Nu, nu voi întârzia! i-a răspuns fata de negustor.
A ieşit în pridvor şi a văzut că trăsura o şi aştepta la intrare. S-a urcat şi, în aceeaşi clipă, a şi ajuns la casa părintească. Când a văzut-o, negustorul a îmbrătişat-o cu mare bucurie.
— Cum o duci, fata mea iubită? Îţi este bine?
— Bine, tătucă! i-a răspuns fata şi a început să-i povestească ce bogătie era în palatul zmeului şi cum i se îndeplinea orice dorință.
Surorile ei o ascultau şi mureau de ciudă. Ziua a trecut repede şi frumoasa fata a început să se gătească de întoarcere şi să-şi ia rămas-bun de la tată şi de la surori.
— E timpul să mă întorc. Mi s-a poruncit să nu întărzii.
Surorile pizmaşe şi-au frecat ochii cu ceapă şi s-au prefăcut că plâng:
— Nu pleca, surioară! Mai rămăi, măcar până mâine dimineață!
Fetei i s-a făcut milă de surori şi a rămas până a doua zi. Dimineață şi-a luat rămas-bun şi s-a întors la palat. Acolo totul era pustiu, ca de obicei. A ieşit în grădină şi a văzut că zmeul zăcea mort în iaz: de necaz, se aruncase în apă.
— Doamne, ce-am putut să fac! a strigat frumoasa fată şi a izbucnit in lacrimi.
S-a apropiat într-un suflet de iaz, l-a scos pe zmeu pe mal, i-a îmbrătişat unul din capete şi l-a sărutat apăsat. Zmeul s-a scuturat şi pe dată s-a prefăcut într-un tânăr viteaz.
— Îți mulțumesc, frumoasă fecioară! îi spuse viteazul. M-ai scăpat de o mare nenorocire. Nu sunt zmeu, ci fiu de țar. Am fost prefăcut în zmeu de o vrăjitoare, iar tu, prin sărutul tău, ai destrămat blestemul.
S-au luat de mână, au plecat la casa negustorului, s-au cununat şi-au început să trăiască şi avutul să şi-l sporească.