Statueta lui Buddha și egoismul

Un călugăr budist, aflat în căutarea iluminării, a construit o statuie a lui Buddha, pe care apoi a acoperit-o cu aur. Mulțumit de produsul muncii sale, a purtat-o cu sine oriunde a mers, toată viața sa.
La un moment dat, călugărul a ajuns într-un templu în care fiecare călugăr avea câte o statuie aurită a lui Buddha, extrem de asemănătoare cu propria lui statuie.
Atunci când a vrut să îi aducă lui Buddha o ofrandă, călugărului nu i-a plăcut ideea că fumul frumos mirositor va ajunge și la celelalte statuete. Dorea să fie clar că ofranda e doar pentru Buddha al său.
Atunci, a făcut un fel de tub, prin care a captat fumul și l-a orientat numai spre nările propriei statuete.
A reușit – niciun fir de fum nu a ajuns la ceilalți Buddha din templu. Dar, când a îndepărtat tubul, a văzut că statueta lui avea nasul negru de la fum. Oricât de mult a încercat, nu a mai putut să șteargă vreodată acea murdărie, urmă a propriului egoism.