Sila Ţarevici şi Ivan Cămaşă Albă

A fost odată un țar cu numele de Hotei şi avea trei feciori. Pe mezin îl chema Sila Ţarevici. Fraţii lui mai mari s-au rugat de tatăl lor să-i lase să plece în plimbare prin alte ţări, să cunoască lumea şi lumea să-i cunoască pe ei. Ţarul le-a dat câte o corabie şi i-a lăsat să plece. A venit şi Sila Ţarevici la tatăl său şi l-a rugat cu lacrimi în ochi să-l lase şi pe el să plece în lume cu fraţii ăi.
— Sila Ţarevici, fiul meu iubit! Eşti încă necopt şi neobişnuit cu greutăţile drumului. Rămâi mai bine acasă! îi zise țarul.
Dar Sila Ţarevici atât s-a rugat să-l lase şi pe el, încât tatăl nu a mai avut încotro, i-a dat o corabie şi s-a învoit să-l lase să plece cu fratii săi. S-au urcat cei trei țarevici pe corăbiile lor, s-au desprins e ţărm şi au ieşit în largul mării: fratele cel mare în frunte, cel mijlociu după el, iar Sila Ţarevici ultimul.
Cum pluteau ei aşa pe valuri, le-a ieşit în cale un coşciug prins în chingi de fier. Fratii mai mari au trecut pe lângă el, iar Sila Țarevici le-a poruncit matrozilor săi să coboare o barcă şi să aducă pe corabie coşciugul. Zis şi făcut! A doua zi s-a stârnit un vânt năprasnic, a abătut din drum corabia lui Sila Ţarevici, a purtat-o într-un loc necunoscut şi a împotmolit-o la mal.
Ţareviciul a coborât pe ţărm şi a dat poruncă matrozilor să îngroape coşciugul în pământ. Apoi le-a spus să-l aştepte acolo un an, doi, trei, până se va întoarce, iar el a plecat de unul singur.
A mers el pe jos trei zile încheiate fără să vadă nici țipenie în faţa lui, iar din urmă nu l-a ajuns nimeni. În cea de-a patra zi, a auzit paşii cuiva care fugea în spatele lui. A întors privirea şi a văzut că se ţinea după el un om îmbrăcat în alb. Când l-a ajuns, omul i s-a aruncat la picioare şi a început să-i mulţumească pentru că l-a salvat.
— Pentru ce îmi mulţumeşti atât? l-a întrebat ţareviciul.
— Cum să nu-ţi mulţumesc, tinere Sila Țarevici? Eu eram în acel coşciug pe care l-ai scos din mare şi ai poruncit să fie îngropat în pământ. Dacă nu erai tu, aş fi rătăcit o veşnicie pe mare.
— Şi cum ai ajuns în coşciug?
— Eu sunt Ivan Cămaşă Albă, un mare eretic. Mama mea m-a blestemat: a poruncit să fiu legat în coşciug, iar coşciugul să fie ferecat în fiare şi aruncat în mare. Doi ani am plutit pe valuri şi nu m-a luat nimeni. Numai ţie ți s-a făcut milă. Mă închin ţie că m-ai salvat şi mă leg să-ţi fiu slugă credincioasă. Dacă ai să ai poftă să te însori, să-mi spui, fiindcă o ştiu pe prinţesa Truda, care ți s-ar potrivi de minune.
— Dacă prinţesa de care zici este şi frumoasă, eu sunt gata să mă însor cu ea.
Acestea fiind zise, au pornit-o la drum împreună şi au mers cale lungă, zi de vară până-n seară, ajungând într-un târziu în împărăţia unde trăia prinţesa Truda. Pretutindeni se înălţau ţepe, iar în vârful fiecăreia era înfipt câte un cap de voinic. Pe o singură ţeapă nu era nimic.
Sila Țarevici a fost cuprins de groază şi a întrebat ce-i cu ele.
— Sunt capetele tuturor vitejilor care au peţit-o pe prinţesa Truda, i-a răspuns Ivan Cămaşă Albă. Dar tu nu te teme! Mergi cu capul sus!
Sila Țarevici s-a dus la palat şi, de cum a intrat, i-a ieşit în întâmpinare regele însuşi, l-a luat de mână, l-a condus prin sălile uriaşe şi a început să-l iscodească.
​ — Cine eşti, tinere viteaz? Din ce împărăţie eşti, De unde vii? Al cui fiu eşti şi care numele?
— Sunt fiul ţarului Hotei, mă numesc Sila Țarevici şi am venit s-o peţesc pe fiica ta, frumoasa prinţesă Truda.
Regele s-a bucurat să aibă ca oaspete un peţitor ca Sila Țarevici. Şi-a adunat cnejii şi boierii şi l-a cununat pe tânăr cu prinţesa. Apoi s-au aşezat la mese de stejar acoperite cu feţe de masă albe şi pline cu toate bunătăţile. A venit vremea ca mirele şi mireasa să se retragă în camera lor.
Ivan Cămaşă Albă l-a chemat pe Sila Țarevici şi i-a spus:
— Când ai să te culci lângă soața ta, ea o să înceapă să te strângă în braţe, să te drăgălească şi să te sărute. Tu să te prefaci că dormi, altfel ai să te prăpădeşti, iar capul îți va sta înfipt în țeapa pe care ai văzut-o slobodă. Iar când o să-şi lase mâna pe tine şi vei simți o greutate în piept, să sari din pat şi s-o baţi cu ciomagul din toate puterile, pentru că prinţesa a fost îndrăgită de un duh necurat care vine la ea în fiecare noapte în chip de zmeu cu şase capete şi se preface în om. Eu am să stau la pândă dă la uşă.
Sila Tarevici a băgat la cap ce i-a spus Ivan Cămaşă Albă, s-a dus cu frumoasa lui soție în dormitor şi s-a culcat. Prinţesa a început să-l îmbrăţişeze, să-l drăgălească şi să-l sărute, dar fiul de ţar a rămas ca de lemn. Prințesa şi-a lăsat mâna pe el şi l-a apăsat aşa de tare, că țareviciul abia şi-a venit în fire. A sărit din pat, a pus mâna pe un par şi a început s-o bată cu toată puterea, până când a prăvălit-o la podea. Deodată s-a iscat o viforniţă, care nu era altceva decât zmeul cu şase capete, venit să-l piardă pe țarevici. Ivan Cămaşă Albă a pus mâna pe paloş şi a început să se lupte cu zmeul.
S-au luptat trei ceasuri încheiate. Ivan i-a retezat două capete şi l-a pus pe fugă.
Dimineața, regele și-a trimis sfetnicul să afle cum se simte ginerele lui. Când a aflat vestea că e viu și nevătămat, regele s-a bucurat, pentru că era primul care scăpase de moarte. Toată ziua regele a petrecut-o împreună cu ginerele său: au mâncat, au băut și s-au veselit.
În cea de-a doua noapte s-a întâmplat la fel ca în prima. Ivan Cămașă Albă i-a retezat zmeului două capete.
În cea de-a treia noapte, Sila Țarevici și-a bătut din nou prințesa, iar Ivan Cămașă Albă s-a luptat cu zmeul și i-a retezat și ultimele două capete, i-a ars leșul, iar cenușa a împrăștiat-o pe câmp.
A trecut un an și Sila Țarevici a cerut învoirea socrului său să plece să-și vadă părinții. Regele s-a învoit. Țareviciul s-a pornit la drum împreună cu soția sa. După ce au străbătut o jumătate din calea ce-i despărțea de împărăția țarului Hotei, s-au oprit și și-au întins corturile. Ivan Cămașă Albă a făcut un foc mare, a luat paloșul și a despicat-o pe prințesă în două. Țareviciul a început să verse lacrimi amare.
– Nu plânge, căci va fi iarăși vie! îi spuse Ivan.
De îndată ce a fost despicată, din prințesă au început să țâșnească tot felul de lighioane, unele mai hidoase decât altele.
– Vezi ce de spurcăciuni? l-a întrebat Ivan Cămașă Albă pe țarevici. Toate acestea sunt duhuri rele care au sălășluit în soțioara ta.
Au ars toate lighioanele, iar apoi Ivan Cămașă Albă a lipit la loc trupul prințesei și l-a stropit cu apă vie. În aceeași clipă frumoasa femeie a înviat și s-a făcut atât de blândă, pe cât fusese de rea.
— Iar acum, Sila Ţarevici, rămăi cu bine! N-ai să mă mai întâlneşti niciodată! a zis Ivan Cămaşă Albă şi s-a făcut nevăzut.
Sila Țarevici, împreună cu prințesa Truda, au ajuns la tărmul mării, s-au urcat în corabia care aştepta acolo de un an de zile şi au plecat spre împărăția țarului Hotei, părintele lui Sila Țarevici.