Sfatul şobolanilor

Doar pripăşit de câţiva ani,
Motanul casei, Roadeslană,
Un tartor crâncen, o satană, –
Băgase spaima-n şobolani
Şi din atâţia câţi mai sunt
Zac mulţi lihniţi pe subt pământ.
Dar într-o bună zi, când blestematul
Şi-a început pe-acoperiş sabatul
În tămbălău de nuntă c-o pisică, –
În mare taină, grijulii, cu frică,
S-au întrunit şi ei să-şi ţină sfatul.
Vorbi întâi, ca staroste, Gherlanul:
– „Aşa şi-aşa… deoarece… şi întrucât…
Eu cred că-mpieliţatul nu ne-ar zvânta atât
De i-am lega un zurgălău de gât.
Am auzi când vine la pândă căpcăunul
Şi n-ar mai prinde unul…”
Mai leac ca zurgălăul, se-nţelege,
Nici nu era. Dar cine să i-l lege?
„Eu nu!” „Nici eu!” „Doar n-oi fi prost!”…
Vorbiră mulţi cu foc în glas,
Dar fără rost,
Căci a rămas
Tot cum a fost…
Am mai văzut eu sfaturi de stareţi, de canonici,
Ţinute fără noimă de vorbăreţi habotnici.
Ca sfetnici,
Mulţi sunt vrednici.
Dar câţi,
Dintre atâţi,
Pot să-şi preschimbe-n faptă
Povaţa înţeleaptă?