Şacalul cel șiret

Un tigru fioros a căzut odată într-o capcană. Zadarnic răcnea și se zbatea cumplita fiară între drugii de fier ai capcanei. Atât de bine făcută era, încât tigrul nu izbuti să îndoaie niciun singur drug.
Dar întâmplarea a făcut ca un om să treacă în vremea aceea prin apropiere. Dând cu ochii de el, tigrul a prins a se văicări spășit:
— O, bunule părinte, îndură-te de mine și sloboade-mă!
— Da, cum de nu! a răspuns drumeţul. Eu te slobozesc și tu mă sfâșii pe loc!
— Da‘ de unde, stăpâne! Jur că nu voi mai supăra nici-când o făptură-nsufleţită. De-acum și până la sfârşitul zilelor mele voi fi o slugă supusă a omului.
— Dacă-i așa — s-a bucurat drumeţul — atunci te slobozesc.
Și, grăind astfel, a și tras zăvorul care deschidea capcana şi tigrul s-a văzut slobod. Dar n-a apucat omul să facă niciun pas, că tigrul l-a şi trântit turtindu-l sub greutatea lui, şi a mârâit:
— Prostule! Acu’ voi prânzi din carnea ta!
— Cum se poate? s-a rugat bietul om. Te-am scăpat de la moarte şi vrei să mă mănânci? Oare asta se cheamă dreptate?
— Încetează cu pălăvrăgelile despre dreptate! a strigat tigrul. Nu-i niciun fel de dreptate pe pământ!
— Ba da, este! întreabă pe cine pofteşti. Toţi îţi vor spune că este.
— Bine — s-a învoit tigrul. Îi vom întreba pe cei dintâi trei pe care-i vom întâlni şi dacă ei spun că dreptatea dăinuieşte, te voi cruţa. Dar dacă-i voi auzi zicând că nu-i dreptate pe pământ, te voi mânca, fără doar şi poate!
Mult au rătăcit prin junglă omul și tigrul, când, în cele din urmă, au dat peste un papagal posomorât, şezând pe o cracă de bananier.

— Ascultă, papagalule! i-a strigat tigrul. Ia zi, e dreptate pe pământ?
A răspuns papagalul:
— De o sută de ani trăiesc pe lumea asta. În toată lunga mea viaţă n-am făcut nimănui vreun rău. Iar umflatul şarpe boa mi-a înghiţit azi dimineaţă puişorii. Nu-i dreptate pe pământ!
— Iacă, vezi? şi-a rânjit tigrul colţii. Nu-i dreptate!
— Să mergem mai departe — a spus omul. Să-ntrebăm palmierul de colo.
Au mers ei până la palmier şi tigrul a întrebat:
— Ia zi, palmierule, e dreptate pe pământ?
A răspuns palmierul:
— Ani și ani de zile s-au adăpostit de arşiţă la umbra frunzelor mele oameni şi fiare. Dar un mistreţ s-a ivit azi dimineaţă şi mi-a râmat rădăcinile. Şi-acu’, iacă, sunt sortit pieirii. Nu-i dreptate pe pământ!
— Aşa-i, nu-i dreptate pe pământ! a mârâit tigrul şi, bătându-şi coastele cu coada, s-a pregătit să sară asupra drumeţului.
— Aşteaptă! l-a rugat omul. Mi-ai făgăduit că vom întreba de trei ori, şi am întrebat doar de două ori, deocamdată.
— Ei bine, fie, să-l întrebăm pe şacalul ăsta care ne aleargă-n întâmpinare — se-nvoi tigrul.
Dacă şacalul a ajuns în dreptul lor, i-a grăit drumeţul:
— Ascultă şi judecă pricina dintre noi. Tigrul ăsta a căzut în capcană. I-am auzit gemetele, mi-a fost milă de el, am tras zăvorul şi l-am lăsat slobod, iar acu’ vrea să mă înghită. Spune, asta se cheamă dreptate?
— Stai, stai, n-am înţeles mai nimic din tot ce-ai spus. Ia mai povesteşte-mi o dată întâmplarea!
— Tigrul ăsta a căzut într-o capcană — a început iar drumeţul. L-am auzit văicărindu-se, mi s-a făcut milă de el şi l-am slobozit. Acu’, tigrul vrea să mă mănânce. Ei, spune, asta se cheamă cinste? Oare nu mai e dreptate pe lume?
— De — a rostit gânditor şacalul — tare încurcată poveste! Nu-i de fel uşor s-o descurci. Spui, aşadar, că tigrul trecea pe lângă capcană, ţi-a auzit strigătele şi-a tras zăvorul…
— Nu — i-a tăiat omul vorba — tocmai pe dos. Tigrul se văieta în capcană şi eu l-am slobozit.
— A, pricep — a dat din cap şacalul. Capcana urla în tigru şi tu ai slobozit capcana…
— Uf, că greu mai pricepi! s-a supărat tigrul. Eu eram în capcană şi omul ăsta a trecut pe lângă capcană. Pricepi acu’?
— Nu te mânia, iubite stăpâne — a răspuns cam prosteşte şacalul. Vai, tare-i greu să te descurci în povestea asta… Dacă aş fi văzut eu, cu ochii mei, cum s-au petrecut toate, atunci ar fi fost altceva.
— Să ne întoarcem la capcană, acolo ai să te lămureşti — a zis tigrul. Iar de nu, am să te mănânc şi pe tine, cum am să-l mănânc pe el!
Omul, tigrul şi şacalul au pornit către capcană. Acolo tigrul a spus:
— Eu eram în capcană, pricepi, iar el a trecut pe lângă capcană. Am strigat, mi-a auzit strigătul, a tras de zăvor şi m-a slobozit. Pricepi?
— Pricep, acu’ pricep! s-a bucurat şacalul. Eu eram în capcană, omul a auzit… capcana era în capcană, iar el… Iacă, iar vorbesc anapoda, vai de capul meu! Cred că până la urmă tot n-am să pricep povestea asta încurcată…
— Ba ai s-o pricepi! a răcnit, scos din pepeni, tigrul. Te voi face eu să pricepi, şi-apoi te voi înghiţi! Ascultă, dar! Uită-te la mine! Eu sunt tigrul. Ai priceput?
— Priceput, stăpâne…
— Iar el e omul. Ai priceput?
— Priceput, stăpâne…
— Iar asta-i capcana. Ai priceput?
— Priceput, stăpâne…
— Iată deci că eu, tigrul, eram în cuşca asta, iar el, omul, trecea prin preajmă. Ai priceput?
— Nu te supăra, stăpâne, dar n-am priceput..
— Ei, prostule, neghiobule, ce nu poţi pricepe? Răspunde!
— Nu pricep cum de-ai putut cădea în capcana asta.
— Ce nu pricepi, nenorocitule? Răspunde pe loc!
— Mi se pare că nici în ruptul capului nu poţi încăpea într-o capcană atât de mică. Da, da, de bună seamă, nicicând n-ai putea intra într-o capcană ca asta.
Atunci tigrul îşi pierdu şi bruma de răbdare.
— Priveşte, dacă nu crezi! s-a răstit el şi, cât ai clipi, a zburat în capcană. Ai priceput cum vine treaba?
— Priceput! a strigat şacalul, încuind uşa cu zăvorul.
— Iaca vezi — i-a spus omul atunci tigrului. Ziceai că nu-i dreptate pe lume. Dar mi se pare că, dacă tigru-i prins în capcană, se cheamă că tot mai e o dreptate pe pământ.