Păţania Corbului care voia să imite un vultur

Văzând cum Pasărea lui Joe răpea berbecul cel semeţ,
Un Corb, hain şi hrăpăreţ,
Mai slab, dar mult mai lacom, visa şi el isprăvi
Ca ale hoţomanului din slăvi.
Rotindu-se mereu în sus şi-n jos,
Dar neluând în seamă pleava mieilor,
Alese un Berbec, – cel mai frumos,
Din cei crescuţi să fie jertfiţi în cinstea zeilor.
– Mai rar aşa dădacă să îngrijească bine!
M-oi ospăta din tine aşa cum se cuvine!
Şi se şi năpusti pe loc, zevzecul,
Să ia Berbecul.
Habar n-avea croncanul cel trufaş
Că e mai greu berbecul decât un boţ de caş
Şi nici nu bănuia c-o să rămână
Cumva, zălog în încâlcita-i lână
Şi nici că-n închisoarea îngustei colivii
Va fi o jucărie de haz, pentru copii,
Căci a plecat ciobanul acas’, cu el în mână.
O pildă e-o ispită, desigur, pentru toţi,
Dar se cuvine, totuşi, cu grijă să socoţi
Şi să nu-ncerci vreodată să faci decât ce poţi.
E drept că Viespea e năbădăioasă
Dacă nimereşte orbeşte, într-o plasă
Cu fire cât de dese,
Ei nici nu-i pasă;
Dar Musca, dacă intră, nu mai iese.