Mandarinul purcel

Ha Ku şi Van Tan erau prieteni din copilărie. Au crescut împreună. Împreună au învăţat şi şi-au jurat ca la bine şi la rău să se ajute unul pe altul.
Ajungând studenţi, au locuit în aceeaşi încăpere şi cine-i vedea se bucura de marea lor prietenie.
Şi s-a întâmplat că Ha Ku şi-a dat cel dintâi examenele şi împărâtul l-a şi numit pe dată mandarin în provincia alăturată. Ha Ku și-a luat ziua bună de la prietenul lui şi a plecat.
Au trecut aşa câteva luni de zile şi studentul Van Tan şi-a pus în gând să-i facă o vizită vestitului său prieten. Dar nu ştia că noul mandarin le poruncise slugilor să nu îngăduie nimănui să i se înfăţişeze dacă nu-i aduce daruri de preţ.
Când a vrut să intre Van Tan în palatul mandarinului, la poartă l-a întâmpinat o slugă dolofană. Văzând că studentul vine fără niciun dar, a grăit sluga :
— Stăpânul îşi bucură ochii cu peştişorii lui de aur şi-a dat poruncă să nu fie stânjenit…
În ziua următoare a venit Van Tan din nou. Văzându-l că iar soseşte cu mâinile goale, sluga cea dolofană i-a grăit:
— Stăpânul se joacă acum cu maimuţa care-i e tare dragă şi a dat poruncă să nu fie stânjenit.
Dacă s-a ivit pentru a treia oară la poarta palatului, s-a mâniat sluga şi i-a grăit studentului :
— Stăpânul le deschide uşa numai celor ce-i aduc daruri.
Van Tan a ascultat cuvintele slugii şi a răspuns:
— Bine. Mâine voi veni cu ploconul.
A cumpărat a doua zi Van Tan din piaţă un purcel fript, l-a aşezat pe o tavă, l-a acoperit cu o năframă de mătase şi s-a îndreptat către palat.
Văzând sluga că studentul vine cu daruri, i-a dat drumul în casa mandarinului. Mult a aşteptat bietul student până să i se ivească prietenul! Când s-a ivit Ha Ku, studentul abia dacă l-a cunoscut. Mandarinul purta veşminte lungi de mătase, cusute cu păsări şi dobitoace în fel de fel de culori. Se fudulea cu tichia roşie, pe care o purta pe cap, împodobită cu o bilă trandafirie de mărgean.
Mandarinul a bătut din palme şi sluga cea dolofană i-a adus frunze de betel pe o tavă de aur. Mandarinul a luat mai întâi de pe tavă un miez de nucă, pe care l-a scos din frunze. Atunci a luat şi studentul o nucă şi-a potrivit-o… în râtul porcului.
— Ce faci? s-a mirat mandarinul.
Van Tan nu i-a răspuns, dar a făcut trei plecăciuni adânci în faţa purcelului şi a rostit cu glas tare ca să-l audă slugile:
— O, purcelule, primeşte-mi mulţumirile! Nici prin gând nu-mi trecuse că ai asemenea puteri şi că numai mulţumită ţie mi-am putut vedea cel mai bun prieten…
Grăind aşa. Van Tan s-a răsucit pe călcâie şi, fără a-i arunca măcar o privire mandarinului stacojiu de ruşine, a ieşit din palat.
Nicicând n-a mai încercat Van Tan să-l întâlnească pe lacomul mandarin.
Dar de-atunci toţi supuşii i-au zis între ei lui Ha Ku «Mandarinul-purcel”.

*betel — planta cu gust piperat, în frunzele căreia se înfășoară nucile de arechier.