Inutilitatea suferinței și a necredinței

Odată maestrul Zen Bankei a spus unor oameni:
„Când m-am simțit prima oară inspirat să caut iluminarea, din cauză că nu am beneficiat de îndrumarea unui maestru eliberat, am practicat tot felul de austerități, neglijându-mi trupul.
Câteodată am renunțat la contactul cu alți oameni și am trăit în izolare. Altădată mi-am făcut o cușcă din hârtie și am stat în interiorul ei, sau am coborât paravanele la ferestre și am stat într-o cameră întunecoasă, în poziția lotus, fără să-mi întind picioarele timp îndelungat, până când coapsele mi s-au umplut de răni și de puroi care mi-au lăsat cicatrici permanente.
Apoi, cum auzeam de existența unui îndrumător care trăia undeva prin vreo provincie, cum mă duceam la el să-l întâlnesc. Câțiva ani după aceasta, puține mai erau locurile din Japonia unde eu să nu fi fost.
Toate acestea s-au datorat faptului că nu întâlnisem un îndrumător iluminat. Când mintea mi s-a deschis într-o bună zi, am realizat deodată cât de nefolositor a fost să îndur trudă și suferința, și astfel am cunoscut pacea în sfârșit.
Acum vă spun aceste lucruri pentru ca voi să cunoașteți împlinirea în viața prezentă, fără a vă supune la suferințe fără rost,
dar voi nu aveți destulă credință. Aceasta deoarece nu sunteți cu adevărat serioși.”