Critica oamenilor

Un om bătrîn oarecînd
Tot numai un cal avînd,
Sui p-al său copilaș
Ș-așa ieșea din oraș.
Pe drum unii din norod
Striga zicînd: – Ce nerod:
Că el, bătrîn, n-are hal,
Ș-a pus copilul pe cal,
Care este putincios
Să se ducă și pe jos
Și să fi-ncălecat el,
Ce bătrîn prost și mișel!
Iar bătrînul auzind
Pe oameni asfel vorbind,
S-a rușinat oarecum
Și puțin mergînd pe drum
Pe copilul jos a dat
Și el a încălecat.
Ducîndu-se dar asfel,
Cu copilul după el,
Auzi pe alți rîzînd
Și după dînsul zicînd:
– Mă! ce bătrîn nătărău!
A lăsat pe pruncul său
Ca să alerge pe jos,
Mic și crud, neputincios,
Și nu-l suie după șa,
Că nu este greu așa.
Bătrînul iar auzind
Acestea lumea vorbind,
Puțintel daca s-a dus,
Și pe copilul a pus.
Deci pe drumul său urmînd
Auzi pe alți zicînd :
Mă-ă! mă-ă! ia vedeti
Pe acești nevoiași beți!
Cum s-au pus doi cît un mal
Să deșele bietul cal!
Bătrînul om, vai de el!
Văzînd că-l rîd și asfel,
După ce s-au depărtat,
De tot au descălecat,
Și pe jos calul trăgînd,
Auzi pe alți zicînd:
Uită-te oameni neroși!
Gugumani și ticăloși!
Că un cal voinic de drag
Și de căpăstru îl trag,
Nu încalecă pe el
Încai bietul băiețel?
Deci ieșind el din oraș
Zise către copilaș:
-E! ai văzut, fătul meu,
Cît este-n lume de greu
Ca să umbli și să faci
La toți oamenii să placi?
Căci tu ai încălecat,
Oamenii ne-au judecat.
Și eu am încălecat,
Lumca iar ne-au judecat.
Și doi am încălecat,
Tot iarăși ne-au judecat.
De tot am descălecat,
Și așa ne-au judecată”