Childe Rowland

Childe Rowland și doi frați de-ai săi
Cu mingea se jucau.
Iar între ei, în cerc, Ellen,
Mult prea mândra soră sta.
Childe Rowland a săltat, lovind,
Rotunda pe genunchi;
Șutând-o-apoi, drept printre frați,
Hăt peste-al turlei trunchi.
Mult prea mândra Ellen da ocol
Capelei, spre-a-o căta
Dar așteptară îndelung,
Și ea nu se-nturna.
Și-o cătară spre apus,
Și-apoi înspre răsărit;
Jeleau trei inimi după ea:
Era de negăsit.

Așa că, în cele din urmă, fratele cel mare se duse la Merlin Vrăjitorul și-i povesti toată tărășenia și-l întrebă dacă știe unde este frumoasa Burd Ellen.
— Frumoasa Ellen, spuse Merlin Vrăjitorul, probabil că a fost dusă departe de zâne căci ea s-a dus după minge către soare-apune. Acum se află în Turnul Întunecos al Regelui Spiridușilor; numai cel mai curajos cavaler din împărăție ar putea-o aduce înapoi.
— Dacă există vreo cale de a o aduce înapoi, spuse fratele, eu mă leg să fac orice s-o aduc chiar dacă voi pieri în această încercare.
— Se poate, spuse Merlin Vrăjitorul, dar vai de pământeanul care încearcă așa ceva, dacă nu știe bine dinainte ce are de făcut.
Nici teama, nici pericolele nu puteau să-l împiedice pe fratele cel mai mare al lui Burd Ellen de a încerca să o aducă înapoi. Așa că se rugă de Merlin Vrăjitorul să-i spună ce să facă și ce să nu facă în drumul său, în căutarea scumpei lui surioare. Repetă până ce învăță pe de rost cele auzite și apoi porni spre tărâmul spiridușilor.
Și așteptară îndelung
Cu spaimă, ce-ndolia
O mamă-ndurerată, frați…
Dar el nici că venea.
Apoi, cel de al doilea frate nu mai avu răbdare să aștepte și se duse la Merlin Vrăjitorul rugându-l să-l povățuiască și pe el cum făcuse și cu fratele său. Şi așa se porni și el în căutarea lui Burd Ellen.
Și așteptară îndelung
Cu spaimă, ce-ndolia
O mamă-ndurerată, frați…
Dar el nici că venea.
Și după ce așteptară și așteptară o bună bucată de vreme, infantele Rowland, cel mai mic dintre frații lui Burd Ellen, și-a arătat dorința de a pleca și el și s-a înfățișat mamei lui, buna regină, pentru a-și cere învoire. La început, ea a refuzat, căci el era cel mai îndrăgit dintre copiii ei, și dacă și ultimul ei fiu s-ar fi pierdut, viața ei n-ar mai fi avut nici un rost. Dar el se rugă, până când, în cele din urmă, regina i-a dat dezlegare să plece, dându-i sabia cea fermecată a lui tătâne-su care niciodată nu lovea în van.
Și în timp ce i-o prindea la cingătoare, i-a rostit descântecul care s-o facă victorioasă în luptă. Așa că infantele Rowland își luă rămas bun de la buna regină, mama sa, și se duse la peștera lui Merlin Vrăjitorul.
— O dată, doar o singură dată, îi zise el, spune-mi cum poate un pământean s-o salveze pe Burd Ellen și pe cei doi frați ai mei.
— Ei bine, fiule, zise Merlin Vrăjitorul, nu-s decât două lucruri care, deși par foarte simple, sunt tare greu de îndeplinit. Unul trebuie să-l faci, celălalt să nu-l faci. Iată cel pe care trebuie să-l faci: după ce ai pătruns în tărâmul vrăjit, până ce vei da de Burd Ellen, trebuie să scoți sabia tatălui tău și să tai capul oricui va vorbi cu tine. Și iată ce nu trebuie să faci: să nu mănânci nici o înghițitură, să nu sorbi nici o picătură, oricât de foame sau sete ți-ar fi; dacă sorbi o picătură sau înghiți o-mbucătură cât timp te afli pe tărâmul vrăjit al spiridușilor, nu vei mai apuca să calci din nou pe pământ.
Astfel, infantele Rowland își repetă de nenumărate ori cele două lucruri, până le știu pe de rost, îi mulțumi lui Merlin și o porni înspre Țara Spiridușilor. Și merse el ce merse, până când dădu de rândașul Regelui Spiridușilor, care tocmai hrănea caii Măriei Sale. Pe aceștia îi recunoscu după ochii lor de foc și-și dădu seama că se afla, în sfârșit, pe tărâmul vrăjit.

— Nu-mi poți spune, se adresă el rândașului, unde se află Turnul întunecos al Regelui Spiridușilor?
— Nu pot, zise rândașul, dar mai mergi puțin și vei da peste văcar și poate că el știe și-ți spune.
Apoi, fără un cuvânt, infantele Rowland scoase sabia cea fermecată care nu dădea greș niciodată și reteză capul rândașului iar el merse mai departe până dădu peste văcar și-i puse aceeași întrebare.
​ — Nu-ți pot spune, zise acesta, dar mai mergi puțin până ce vei da peste îngrijitoarea de păsări și ea trebuie să știe.
Fără să mai zăbovească, infantele Rowland trase din teacă sabia cea fermecată care nu dădea greș niciodată și reteză capul văcarului. Apoi, mai merse nițel, până ce dădu peste o bătrână în haine cernite și o întrebă dacă știe unde se află Turnul întunecos al Regelui Spiridușilor,
— Mai mergi puțin, spuse îngrijitoarea de păsări, până vei da de un deal verde și rotund împrejmuit de terase în trepte, de jos până sus; înconjoară-l de trei ori și de fiecare dată spune:
Deschide-te, ușă !
Deschide-te, ușă !
Și lasă-mă să intru !
Și a treia oară ușa se va deschide și vei putea intra.
Infantele Rowland era tocmai să plece când își aminti ce are de făcut, așa că-și scoase sabia cea fermecată care nu dădea greș niciodată și reteză și capul îngrijitoarei de păsări.
Apoi merse și merse și merse până ce ajunse la dealul verde, rotund, împrejmuit de terase în trepte, de jos până sus, îl înconjură de trei ori, către soare-apune, spunând de fiecare dată:
Deschide-te, ușă!
Deschide-te, ușă !
Și lasă-mă să intru !
Și a treia oara ușa se deschise și el intră. Apoi ușa se închise în urma lui cu zgomot, iar infantele Rowland se trezi în întuneric. De fapt, nu era chiar beznă ci așa cum e pe la asfințit, un fel de crepuscul. Nu se zăreau nici ferestre nici lumânări și nu-și putea da seama de unde veneau slabele raze de lumină, dacă nu cumva prin pereți ori acoperiș. Zidurile și acoperișul formau arcuri neșlefuite făcute dintr-o piatră transparentă încrustată cu argint și tot soiul de pietre prețioase. Dar, deși jur-împrejur era numai stâncă, aerul era destul de cald așa cum este întotdeauna în Țara Spiridușilor. Rowland străbătu acest coridor până ce, în cele din urmă, ajunse la două uși mari și înalte, cu canaturi, care stăteau întredeschise. Și când le deschise văzu o priveliște minunată și încântătoare. O încăpere mare și spațioasă, atât de mare încât părea lungă și lată cât era dealul cel verde. Acoperișul se sprijinea pe coloane solide, așa de mari și de semețe încât cele de la o catedrală erau nimic pe lângă acestea. Erau făcute în întregime din aur și argint, măiestru încrustate, iar între ele și împrejurul lor atârnau ghirlande de flori făcute, din ce credeți? Ei bine, din diamante și smaralde și fel de fel de pietre prețioase. Chiar și bolțile erau ornamentate cu ciorchini de diamante, rubine, perle și alte nestemate. Și toate aceste arcuri se întâlneau în mijlocul acoperișului unde, de un lanț de aur, atârna o lampă enormă făcută dintr-o singură perlă mare, scobită și transparentă pe de-a-ntregul. În mijlocul lămpii se afla o nestemata uriașă, de un roșu aprins, care se învârtea încontinuu, luminând astfel întreaga încăpere, de parcă ar fi fost străbătută de razele soarelui în asfințit.
Încăperea era mobilată tot așa de minunat. La un capăt al ei se afla o minunată canapea din catifea, mătase și aur, și pe ea ședea tânăra Ellen, pieptănându-și părul auriu cu un pieptene de argint. Când îl văzu pe infantele Rowland se ridică în picioare și spuse :
O, biet nebun făr’ de noroc,
Ce cați, pe-aicea, tu?
Fugind de-acasă, drept a fost,
Te-ntreb, mezinule, -acu?
Chiar vieți o mie de-ai avea
Nici măcar una n-ai cruța.
Ia loc ; dar vai de tine, vai,
Că te-ai născut vreodat’ :
Ți-a hărăzit al gnomilor crai
Destin ne-nduplecat.
Apoi, ei s-au așezat unul lângă celălalt și infantele Rowland i-a povestit tot ce făcuse, iar ea i-a spus cum cei doi frați ai lor au fost închiși în Turnul întunecos, cum au fost vrăjiți de Regele Spiridușilor și cum zăceau acolo îngropați ca și morți. Nu trecu mult timp de la începutul discuției și, infantele Rowland simți că i se face foame după atâta amar de drum. Așadar, îi spuse surorii sale cât este de flămând și-i ceru ceva de mâncare, uitând cu totul de sfatul lui Merlin Vrăjitorul.
Burd Ellen îl privi tristă și clătină din cap dar, cum era vrăjită, nu-l putea avertiza de pericol. Așa că se ridică și ieși, și în curând se întoarse cu un castron de aur plin cu pâine și lapte. Infantele Rowland tocmai se pregătea să-l ducă la gură când, privind la sora sa, își aminti pentru ce făcuse tot drumul acesta lung. Așa că dădu castronul de pământ și spuse :
— Nici o picătură nu voi sorbi, nici o îmbucătură nu voi înghiți până când sora nu mi-o voi elibera.
Tocmai în clipa aceea se auzi zgomotul făcut de cineva care se apropia și o voce puternică spuse :
O, ha, ha; o, ha, ha,
Simt miros de pământean,
Că-i mort sau viu, cu sabia mea
Eu capul ii voi zbura.
Și pe dată ușile cu canaturi se deschiseră brusc și Regele Spiridușilor năvăli în sală.
— Pe el, vitează sabie, de îndrăznești ! strigă infantele Rowland și se repezi să-l înfrunte cu sabia lui cea fermecată care nu dădea greș niciodată. Și se luptară și se luptară până când infantele Rowland îl îngenunchie pe Regele Spiridușilor, supunându-l și făcându-l să-i ceară îndurare.
— Te iert, spuse infantele Rowland. Scoate pe sora mea de sub vraja farmecelor tale, trezește-i la viață pe frații mei și lasă-ne să plecăm nevătămați și atunci îți voi cruța viața.
— Fie cum spui, căzu de acord Regele Spiridușilor și, ridicându-se, se îndreptă spre un cufăr de unde scoase o sticluță cu o licoare roșie ca sângele.
Unse cu aceasta urechile, pleoapele, nările și vârfurile degetelor celor doi frați și aceștia prinseră deodată viață, mirându-se că vlaga care se scursese din ei se reîntorsese în trupurile lor. Regele Spiridușilor rosti câteva cuvinte către Burd Ellen și o scăpă de vrajă. Toți patru au ieșit din încăpere, prin coridorul lung și lăsară în urmă Turnul întunecos cu gând să nu se mai întoarcă acolo niciodată.
Nu mult după aceea, au ajuns acasă și mult s-a mai bucurat regina, mama lor, că vraja se destrămase și copiii i se întorseseră teferi acasă.