Cei doi catâri

Doi catâri pe-o cale:
Unu-ovăz purtând,
Celălalt, cu banii taxelor pe sare.
Tare mândru-acesta de ce-avea-n spinare,
O altă povară n-ar fi vrut nicicând.
Cu un pas semeţ călcând,
Tot suna din clopoţel; –
Vine-o ceată de duşmani,
Să-i ia sarcina de bani,
Se reped asupra lui,
Şi-l lovesc în chip şi fel,
Trag de frâu, pe loc îl ţin,
Pentru el scăpare nu-i
Şi lovit se zbate-n chin.
– Asta e – atunci a zis –
Ceea ce mi s-a promis?
Semenul ce-n urmă vine
Scapă de răufăcător,
Iar eu zac aici şi mor.
Celălalt catâr i-a spus:
– Nu e totdeauna bine
Să ai treburi prea înalte.
Dacă-ndeplineai la moară
Rosturi ca şi mine-ncalte,
N-ai fi fost acum răpus.