Căţeluşul şchiop

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă „cuciu şchiop”.
Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!
Şi stau singur toata ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.
Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!
Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!
Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi defel…
M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…
Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc odată
De picior, să mă răzbun,
Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.