Boul şi viţelul

Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.
– Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:
Decât multă minte, ştiu că e mai bine
Şa ai totdeauna un dram de noroc.
Aşa d-a vie?ii veselă schimbare,
Cum şi de mândrie boul stăpânit,
Se credea că este decât toţi mai mare,
Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.
Viţelul atuncea, plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi sumă şi livezi o mie:
„Mă duc – zise-ndată – niţel fân să-i cer.”
Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte,
Ajunge la unchiu, cearcă a intra;
Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte:
„Acum doarme – zice – nu-l poci supăra.”
– „Acum doarme? ce fel! pentru-ntâia dată
După-prânz să doarmă! Obiceiul lui
Era să nu şază ziua niciodată;
Ăst somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui.”
– „Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Primit în casă daca vrei să fii.”
La o mojicie atâta de mare,
Viţelul răspunde că va aştepta;
Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lângă el trece, făr-a se uita.
Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Însă socoteşte că unchiu-a orbit;
Căci fără-ndoială nu putea a crede
Că buna lui rudă să-l fi ocolit.
A doua zi iarăşi, prea de dimineaţă,
Să-l găsească vreme, la dânsul veni:
O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheaţă,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.
„Boierule – zise – aşteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.”
– „Cine? a mea rudă? Mergi de-l dă pe scară.
N-am astfel de rude, şi nici voi să-l ştiu.”