Lişeţa, raţa şi gâsca

Spun că-n vara trecută o lişeţă ş-o raţă,
Ai lebedei de baltă consilieri privaţi,
Supt preşedinţa gâştei s-au strâns de dimineaţă
Pe lac la Cişmegiu; acolo invitaţi
Erau din înalt ordin a hotărî în sfat
O pricină de stat,
Adică prin dezbateri adânc să chibzuiască
Pentru un peşte mare, cu ce sos să-l gătească.
Căci lebăda gâtoasă
Voia să dea o masă;
Mare le fu gâlceava şi lungă convorbirea:
Prezidentul le zise: „Fraţilor senatori!
Să lăsăm chibzuirea,
Pricina, cum să vede, e foarte delicată,
Şi dup-a mea părere trebuie amânată:
Veniţi mâine în zori.”
Propunerea aceasta cu toţi o aplaudară
Şi pentru-ntâia oară
Pe gâscă lăudară
Pentru a ei idee, apoi se risipiră
Şi a doua zi iară l-acelaşi loc veniră.
Pân-a doua zi însă ştiţi ce s-a întâmplat?
Fiind vară şi soare şi o căldură mare,
Peştele s-a stricat
Şi racii l-a mâncat.
Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume;
Consiliuri d-acestea vedem destule-n lume,
Şi la noi mai ales
Se-ntâmplă foarte des.