Cantecul lui Marcos Pasa (Bruiaman Pasa)

Departe, vere, departe,
Si nu prea foarte departe,
Sub seninul cerului,
La fantana gerului,
Nimerit-a, poposit-a
Bruiaman, pasa batran,
S-atine cu oastea-n drum,
Vrea la lupta sa se ia.
Vantul Crivat ce-mi facea?
De trei ori se zbuciuma,
La fantana se lasa,
Cu Bruiaman ca-mi vorbea
Si din gura-asa-i zicea:
— Bruiaman, pasa batran,
Ce te-atii cu oastea-n drum!
Bruiaman ce mi-i zicea?
— Alei vante Crivete,
Ia vezi ist caftan pe mine?

Cate flori is pe caftan
Cu-atatea osti m-am batut,
M-am batut, le-am biruit,
M-am culcat, m-am hodinit.
Si cu tine-am sa ma bat,
Sa ma bat, sa ma rasbat,
Ca vreau sa te biruiesc
S-apoi sa ma hodinesc.
Vantul Crivat ce-i zicea?
— Nu stiu, frate de-i putea!
La razboi sa fi iesit
In postul San-Petrului,
Vremea seceratului,
Eram slab si odarlit,
Poate m-ai fi dovedit,
Dar acuma nu-i putea
In luna lui Carindari
Cand sunt gerurile tari,
Zile de-a lui Faurar…
Da’ Bruiaman ce-i zicea?
— Ba eu, frate, c-oi putea,
Ca e oastea-mi imbracata
Tot cu noua camesale

Peste noua camesale
Mai sunt noua fermenele,
Peste noua fermenele

Mai sunt noua cojocele
Nu razbesti, vante, prin ele!
De-ncaltata e-ncaltata
Cu cizme de capra stearpa,
Care sufera la apa.

Vantul Crivat mi-auzea,
De trei ori se zbuciuma,
La slava-n cer se suia,
La Dumnezeu ca-mi mergea,
Dumnezeu mi-l intreba:
— Alei vante Crivate,
Fantana ti-ai parasit,
La mine la ce-ai venit?
Vantul Crivat ca-mi graia:
— Alei Doamne, sfinte
Doamne,
In asara pe-nserat,
Nimerit-a, poposit-a,
Bruiaman, pasa batran,
S-atine cu oastea-n drum.
Iar Dumnezeu ce-mi zicea?
— Daca ii vorba pe-asa
Du-te cu puterea mea,
Numai ce-i vrea ii lasa!
Vantul Crivat mi-auzea,
De trei ori se zbuciuma,
La fantana se lasa.
De cu sara-mi picura.

Pe-o nara de ger sufla,
Toata oastea se-ntrista
La Bruiaman, ca mergea

Si din gura-asa-i zicea:
— Bruiaman, pasa batran,
Invata-ne sa traim,
Pan-la ziua toti pierim!
— Alei, voi, ostasii mei,

Ia lepadati fiarele
Si rupeti sulitele,
Si-mi porniti focurile!
Sulitele le rupea,
Focurile le pornea.
Vantul Crivat ce-mi facea?
Pe-o nara de ger sufla,
Focurile le strica.
Iar ostasii ce-mi facea?
La Bruiaman ca-mi mergea.
— Bruiaman, pasa batran,
Invata-ne sa traim,
Pan-la ziua toti pierim!
Bruiaman, ca le graia:
— Alei, voi, ostasii mei,
Ia-mi taieti voi belghirii.
Matele afara le dati,
Prin cosuri va azdrucati,
Pan-la ziua sa-mi scapati.
Belghirii ca mi-i taia,
Matele afara le da,

Prin cosuri se azdruca.
Vantul Crivat ce-mi facea?
Pe-o nara de ger sufla,
Prin cosuri ca-i ingheta,
Toata oastea-nmarmurea!
Numai pasa-mi ramanea,
Cu barba de chiciura
Si cu chica de omat,
Cu toiag de gheata-n mana.
Dimineata se scula,
La vantul Crivat mergea
Si din gura-asa zicea:
— Alei vante Crivate,
Asta noapte m-ai batut,
Nimenea nu m-a vazut!
Vantul Crivat ce-mi facea?
Asupra-i ca mi-i sufla,
Sloi de gheata-l prefacea,
De, frate, se pomenea,
Si, frate, s-a pomeni
Cat soare pe cer a fi!

(Petru Caraman, Muntii Vrancei, satul Reghiu)