Ţareviciul Vasile şi Preafrumoasa Elena

Era odată, într-o ţară îndepărtată, un ţar pe nume Ivan, care avea un frate numit Vasili Ţarevici. Vasili era cu totul lipsit de noroc. Chiar fratele său, ţarul, s-a supărat odată pe el şi l-a gonit de la casa lui. De atunci i-a rămas numele de Vasili Țarevici Nefericitul. Sărăcise atât de mult, încât nici nu mai ştia de când nu mai purtase haine noi.
A venit sărbătoarea Paştelui. în ajun, tot poporul venea la țar să-i ureze de bine, iar țarul îl răsplătea pe fiecare cu câte ceva.
Chiar în Sâmbăta Mare, mergând Vasili Ţarevici pe uliţă, îi ieşi înainte o babă cu tichie albastră şi îi spuse:
— Bună vreme, Vasili Ţarevici! De ce eşti aşa de cătrănit?
— Cum să fiu vesel, bunică? Vine Paştele, toţi sunt îmbrăcati frumos, iar eu, fratele ţarului, nu am nimic nici de îmbrăcat, nici de mâncare.
— Du-te la fratele tău, la țarul Ivan, şi roagă-l să-ți dea şi ţie ceva, cum dă la toată lumea.
Vasili Ţarevici i-a ascultat sfatul şi s-a dus la țar. Acesta, de cum l-a văzut, l-a întrebat:
— Ce-ţi trebuie, Vasili Nefericitule?
_ Am venit la tine, frățioare, i-a răspuns Vasili Ţarevici, să-mi dăruieşti şi mie ceva de sărbători, aşa cum le dai tuturor.
Țarul era înconjurat de o mulțime de generali şi a început să râdă de fratele său:
— Ce să-ţi dau eu ţie, prostule? Cu ce să te dăruiesc?

Şi-i dădu patruzeci de marmote negre, aur pentru nasturi şi mătase pentru căptuşeală.
— Ţine, frăţioare, darul meu! Fă-ți din el un caftan pentru slujba de înviere, dar să ai grijă ca în fiecare nasture să fie o pasăre a paradisului şi câte un motan de peste mări.
Vasili Ţarevici i-a multumit fratelui său şi a plecat, vărsând lacrimi amare. Nu se putea bucura de darul primit. Cum mergea el pe uliță, iarăşi i-a ieşit în cale baba cu tichie albastră şi l-a întrebat:
— Ce ți-a dăruit fratele tău?
— Ei, bunicuță cu tichie albastră! Mi-a dăruit patruzeci de marmote negre, aur curat pentru nasturi, mătase verde pentru căptuşeală şi mi-a poruncit să-mi fac o şubă pentru slujba de înviere, dar în fiecare nasture să cânte păsările-paradisului şi să miaune motani de peste mări.
— Nu-ţi face inimă rea, Vasili Țarevici! Vino după mine!
Au mers ei cât au mers, până cănd au ajuns la palatul Preafrumoasei Elena. Baba îi spuse lui Vasili Ţarevici:
— Tu rămâi în spatele porții, iar eu mă duc la Preafrumoasa Elena s-o pețesc pentru tine.
Bătrâna a intrat în palat şi i-a spus Preafrumoasei Elena:
— Am venit să te peţesc pentru Vasili Ţarevici!
Elena o întrebă:
— Dar unde-i Vasili Ţarevici?
— A rămas în spatele porții. Nu se încumetă să intre dacă nu-l pofteşti.
Preafrumoasa Elena a poruncit să intre Vasili Ţarevici numaidecât. S-a uitat la el şi l-a îndrăgit pe dată.
Elena i-a dat două slugi, l-a trimis într-o altă încăpere şi a inceput să-l socotească logodnicul el. Baba cu tichie albastră spuse:
— Dacă ai şti, Preafrumoasă Elena! I-a dăruit fratele lui patruzeci de marmote pentru caftan, aur curat pentru nasturi, mătase verde pentru căptuşeală şi i-a poruncit ca, până la slujba de Paşte, haina să fie gata, iar în fiecare nasture să cânte păsări ale paradisului şi să miaune motani de peste mări.
După ce a ascultat-o, Elena i-a răspuns bătrânei că totul va fi întocmai cum doreşte ţareviclul. Bătrâna cu tichie albastră şi-a luat rămas-bun de la Preafrumoasa Elena şi a plecat. Către seară, Preafrumoasa Elena a ieşit în pridvor şi a strigat:

— Ei, tu, frăţiorul meu, şoimule luminos! Vino iute la mine fără să mai zăboveşti!
Nici n-a terminat ea bine, că şoimul luminos s-a şi ivit. S-a lovit de pridvor şi s-a prefăcut într-o mândreţe de viteaz.
— Bună vreme, surioară!
— Bună să-ti fie inima, frătioare!
După ce au vorbit ei de una, de alta, Preafrumoasa Elena i-a spus fratelui său:
— Mi-am ales logodnicul, pe Vasili Țarevici. Fă-i tu un caftan pentru slujba de înviere!
I-a dat cele patruzeci de marmote, aurul curat pentru nasturi, mătasea verde pentru căptuşeală şi i-a poruncit ca în fiecare nasture să cânte păsări ale paradisului şi să miaune motani de peste mări. I-a mai spus că haina e musai să fie gata la timp.
— Stai liniştită, surioară! Totul va fi precum ai zis!
Vasili Țarevici habar n-avea că a doua zi urma să se înnoiască.
Nici nu s-a stins dangătul clopotelor care vesteau slujba, că a şi venit şoimul luminos, s-a lovit de pridvor şi s-a prefăcut într-un tânăr mândru. Sora a tieşit să-şi întâmpine fratele, iar el i-a dat caftanul gata făcut. Preafrumoasa Elena i-a mulţumit fratelui pentru ajutorul pe care i-l dăduse şi i-a trimis haina lui Vasili Ţarevici ca s-o îmbrace.
Bucuros, țareviciul s-a gătit şi a venit în odaia Preafrumoasei Elena. Aceasta a poruncit să fie înhămaţi caii la trăsură pentru a-l aduce pe logodnicul ei la biserică. La plecare i-a dat trei ouă:
— Primul ou să-l ciocneşti cu protopopul, pe cel de-al doilea să-l dai fratelui tău, ţarul Ivan, iar pe cel de-al treilea celui care îți e cel mai drag. Când ai să intri în biserică, să stai înaintea fratelui tău.
A ajuns Vasili Ţarevici la slujbă şi s-a aşezat dinaintea fratelui său, aşa cum i se poruncise. Ţarul nu l-a recunoscut şi a început să-şi frământe mintea: „Oare cine ar putea fi omul acesta?”. I-a cerut unuia din generali să se apropie de el şi să-l iscodească pentru a afla cine e. Generalul s-a apropiat de Vasili Ţarevici şi i-a spus:
— Ţarul mi-a poruncit să aflu dacă sunteti țar ori ţarevici, rege, prinţ ori un viteaz puternic şi neînfricat.
— Sunt din partea locului, fu răspunsul lui.
La încheierea slujbei, Vasili Ţarevici s-a apropiat de protopop, a ciocnit oul cu el şi i l-a dat. S-a apropiat apoi de fratele său, țarul, şi i-a spus:
— Hristos a înviat, frate!
Acesta i-a răspuns:
— Adevărat a înviat!
Şi Vasili Ţarevici i-a dat cel de-al doilea ou. Îi mai rămăsese doar unul. Când a ieşit din biserică, s-a apropiat de el Alioşa Popovici:
— Hristos a înviat, Vasili Ţarevici!
— Adevărat a înviat!
— Dar oul? stărui Alioşa Popovici. Dă-mi un ou!
— Nu mai am! îi răspunse Vasili Ţarevici şi plecă acasă.
La întâmpinat Preafrumoasa Elena, iar el i-a dat cel de-al treilea ou roşu.
— Nici nu m-am gândit, Vasili Țarevici, îi spuse ea, că ai să-l păstrezi pentru mine! Înseamnă că îți sunt dragă şi, pentru asta, am să mă mărit cu tine! Du-te şi pofteşte-l pe fratele tău la noi la nuntă!
Vasili Ţarevici a făcut întocmai cum i se poruncise. L-a poftit pe țar la nuntă.
— De unde îți alegi mireasa? îl întrebă fratele.
— Mă însor cu Preafrumoasa Elena!
Au jucat ei la nuntă şi, după ceva vreme, a dat Ivan Ţarevici un mare ospăț şi l-a poftit şi pe Vasili Ţarevici dimpreună cu soața acestuia, Preafrumoasa Elena.
Când a venit timpul să plece la ospăţ Preafrumoasa Elena îi spuse soțului ei:
— Vasili Ţarevici, mă tem să nu mă sluțească vreunul. Du-te mai bine singur!
A venit Vasili Ţarevici la fratele său, iar acesta îl întrebă:
— De ce n-ai venit şi cu soția ta?
— Nu se simte prea bine, frăţioare!
După ce au chefuit bine, oaspeţii au început să se laude fiecare cu ale lui.
— Tu, frătioare, nu te lauzi cu nimic?
— Cu ce să mă laud?
— Măcar cu frumusețea soției tale!
— Aici, frate, dau dreptate: soața mea e cu adevărat frumoasă!
— E frumoasă! îi zise Alioşa Popovici. În lipsa ta, mi-am petrecut întreaga noapte cu ea.
— Dacă zici că ţi-ai petrecut noaptea cu Elena, du-te cu ea la baie şi adu-ne verigheta ei, ca să te credem. Iar dacă nu ne-o aduci, te trimitem la spânzurătoare.
Alioşa Popovici nu avu încotro: s-a ridicat şi a plecat, cuprins de mâhnire. Pe drum s-a întâlnit cu baba cu tichie albastră.
— De ce eşti aşa de cătrănit, Alioşa Popovici? îl întrebă ea.
— Cum să nu fiu? M-am lăudat că mi-am petrecut noaptea cu Preafrumoasa Elena şi toţi oaspeţii țarului mi-au spus să le aduc, drept dovadă, verigheta ei. De nu, mă vor trimite la spânzurătoare!
— Nu te necăji! îi spuse baba. Hai cu mine!
Au venit acasă la Preafrumoasa Elena. Baba cu tichie albastră l-a lăsat pe Alioşa Popovici îndărătul porţii, iar ea s-a strecurat pe dedesubt, a intrat în tindă şi a dat cu ochii de verigheta pe care Elena o uitase pe laiţă când se spălase dimineaţa. Baba a înşfăcat verigheta, i-a dus-o lui Alioşa Popovici şi i-a spus să intre în râu să-şi ude capul, ca şi cum ar fi ieşit din baie. El a făcut întocmai cum îl povăţuise baba cu tichie albastră, s-a întors 1a palatul ţarului şi le-a arătat tuturor verigheta Preafrumoasei Elena.
Vasili Tarevici s-a întristat, a plecat acasă fără să mai zăbovească şi a vândut-o pe Elena unor negustori pentru o sută de ruble.
În oraşul unde a fost dusă Preafrumoasa Elena tocmai murise țarul şi trebuia ales un altul. Acolo, țarul se alegea astfel: cine intra în biserică ţinând o lumânare şi aceasta se aprindea de la sine, acela era țar. Niciunuia din cei care intraseră în biserică nu i se aprinsese lumânarea de la sine. Elena a auzit despre asta şi s-a gândit: „Ce-ar fi să-mi încerc şi eu norocul?”. S-a îmbrăcat în straie bărbăteşti, a luat în mână o lumânare şi s-a dus la biserică. Cum a intrat în biserică, lumânarea i s-a aprins de la sine. Toată lumea s-a bucurat şi Elena s-a urcat pe tron. A început să domnească, dar n-a uitat de soțul ei, Vasili Ţarevici. A aflat că el tânjea dureros după ea şi a trimis soli care să i-l aducă. Când a venit şi i-a povestit cum se întâmplase totul, Preafrumoasa Elena şi-a închipuit cine se făcea vinovat de nenorocirea lor şi s-a împăcat cu soțul.
Au poruncit să fie adus Alioşa Popovici şi el a recunoscut totul: cum i-a dat baba cu tichie albastră verigheta şi cum s-a lăudat la țar că şi-a petrecut noaptea cu Elena numai ca să se răzbune pe Vasili Ţarevici, care nu-i dăduse oul roşu la înviere.
Au adus-o la ei pe baba cu tichie albastră şi au îmtrebat-o de ce a furat verigheta Elenei.
— Pentru că tu, Preafrumoasă Elena, mi-ai făgăduit să mă ții pe mâncare şi pe băutură trei ani încheiaţi şi nu te-ai ţinut de cuvânt.
Elena a dat poruncă să fie împuşcaţi Alioşa Popovici şi baba cu tichie albastră, iar tronul i l-a încredintat lui Vasili Ţarevici; şi au început să trăiască şi avuţia să şi-o sporească.