Ţareviciul Ivan şi prinţesa Marfa

Era odată un țar care ţinea în temniţă un bătrânel cu mâini de fier, capul de tuci şi trupul de aramă. Era şiret bătrânul şi se vedea că fusese om de vază.
Ivan Ţarevici, fiul ţarului, copil fiind, se juca într-o zi pe lângă închisoare. Bătrânul întemniţat îl chemă la el şi îl rugă:
— Ivan Ţarevici! Rogu-te, dă-mi apă să-mi potolesc setea!
Fiul țarului, încă mic şi neştiutor, i-a dus apă, iar bătrânul, cum a băut-o, cum s-a făcut nevăzut. Vestea a ajuns la urechile ţarului, iar acesta a poruncit ca Ivan Ţarevici să fie izgonit din împărăție.
Ivan a plecat încotro a văzut cu ochii. A umblat el mult timp, până când a ajuns într-o altă împărăție, taman la țar, unde s-a tocmit slugă. Ţarul l-a facut grăjdar, dar el nu se îngrijea defel de cai, ci dormea toată ziua în grajd. Starostele grăjdarilor l-a bătut de multe ori pentru asta. Ivan Ţarevici îndura totul fără să cârtească.
Într-o bună zi a venit un rege s-o ceară pe fiica țarului de nevastă, dar aceasta n-a primit şi atunci regele i-a declarat război țarului. Ţarul a plecat cu oastea la luptă, iar frâiele împărăției le-a lăsat în mâinile fiicei sale, prinţesa Marfa.
Ea băgase de seamă mai dinainte că Ivan Ţarevici nu-i om de rând şi de aceea l-a făcut guvernator al unui ținut.
Ivan Ţarevici a plecat în acel loc şi s-a apucat de treabă. Odată s-a pregătit să meargă la vânătoare, dar nici n-a apucat bine să ajungă în câmp, că i-a ieşit în cale omul de aramă cu mâini de fier şi capul de tuci.
— Bună vreme, Ivan Ţarevici! i-a spus bătrânul.
Ivan s-a închinat în fața lui, iar bătrânul l-a îmbiat:
— Hai la mine în vizită!
Ţareviciul s-a învoit şi au plecat. Bătrânul l-a poftit într-o casă bogată şi i-a poruncit mezinei sale:
— Adu-ne de mâncare şi o cupă de jumătate de vadră cu vin!

Au mâncat ei bine-bine de tot şi fata a adus o cupă de jumătate de vadră de vin şi a pus-o în fata lui. Ivan Ţarevici s-a împotrivit:
— N-am să dovedesc s-o beau!
Bătrânul a stăruit s-o bea. Ivan a luat-o şi a sorbit-o dintr-o suflare, apoi au ieşit să se plimbe. Au ajuns în dreptul unui bolovan uriaş, de vreo cinci sute de puduri.
Bătrânul îi zise:
— Ivan Ţarevici, ia saltă bolovanul ăsta!
„Cum să-l salt?”, se întrebă Ivan. „De unde atâta putere? Dar hai să încerc totuşi!” S-a aplecat şi l-a săltat ca pe un fulg şi după aceea s-a mirat şi el: „Dar chiar, de unde atâta putere?! Se vede treaba că din vinul bătrânului”.
S-au plimbat cât s-au plimbat şi s-au întors acasă la moşneag. Bătrânul i-a poruncit fiicei sale mijlocii să-i aducă lui Ivan Ţarevici o cupă de o vadră cu vin. Ivan a luat cupa fără să cârtească şi a dat vinul pe gât dintr-o singură suflare.
Au ieşit din nou la plimbare şi au ajuns în dreptul unui bolovan de o mie de puduri.
Bătrânul îi zise lui Ivan:
— Ia mută din loc bolovanul!
Ivan l-a apucat pe dată, l-a ridicat şi s-a mirat în gând: „Câtă putere pot să am!”.
S-au întors acasă la bătrân şi acesta i-a poruncit fiicei sale celei mai mari să-i aducă lui Ivan Ţarevici o cupă de o vadră şi jumătate plină cu vin alb. Ivan Ţarevici a băut-o şi pe aceasta dintr-o singură sorbire.
Au ieşit iarăşi la plimbare. Ivan Ţarevici a ridicat cu uşurinţă un bolovan greu de o mie de puduri şi jumătate. Atunci bătrânul i-a dat faţa de masă fermecată şi i-a spus:
— Acum, Ivan Ţarevici, ai în tine multă putere. Un cal abia dacă te poate ține în spinare. Să porunceşti să li se facă un pridvor nou, pentru că acela de până acum e prea şubred pentru tine! Scaunele să ţi le schimbi cu unele mai zdravene, care să te poată ține, iar sub podele să pui mai multe bârne, ca să poți păşi fără teamă! Şi acum, mergi cu Dumnezeu!
Toţi oamenii au izbucnit în hohote de râs când au văzut că guvernatorul vine de la vânătoare pe jos, iar calul îl duce de căpăstru. A ajuns acasă, a poruncit să se pună multe bârne sub podele, scaunele i-au fost schimbate, a dat afară bucătăresele şi cameristele și a început să trăiască singur, ca un pustnic. Toţi au început să se mire: „Cum poate trăi aşa, fără să mănânce? Că de gătit, nu are cine să-i gătească!”. Nimeni însă nu avea habar de fața de masă fermecată care îl hrănea cu îndestulare.
Nu mergea la nimeni în ospeţie pentru că nimic nu-l ademenea.
Între timp s-a întors ţarul de la război şi a aflat că Ivan a fost pus guvernator. A poruncit să fie schimbat şi trimis din nou la grajd. Ce era să facă? A redevenit grăjdar! Într-o zi, starostele grăjdarilor a dat să-l trimită undeva şi i-a ars una după ceafă. Ivan Ţarevici n-a mai răbdat, i-a dat şi el una după ceafă şi i-a zburat capul. Vestea a ajuns la urechile ţarului, iar acesta a poruncit să fie adus tânărul grăjdar.
— De ce l-ai omorât pe staroste? a întrebat ţarul.
— El m-a lovit mai întâi şi n-am vrut să-i rămăn dator: i-am dat şi eu una după ceafă. Abia l-am atins şi i-a zburat capul.
Spusele lui Ivan Ţarevici au fost întărite de ceilalli grăjdari. Ei l-au încredinţat pe țar că Ivan abia l-a atins. Ivan n-a păţit nimic, doar că l-au făcut din grăjdar soldat. El s-a obişnuit să trăiască şi între soldaţi.
Nu peste mult timp, a venit la țar Statu-Palmă-Barbă-Cot şi i-a dat o scrisoare pecetluită cu trei peceţi negre de la Regele Apelor. Acolo era scris că dacă ţarul nu o va aduce pe fiica sa, prințesa Marfa, în cutare zi, pe cutare ostrov, ca s-o mărite cu zmeul cel cu trei capete, fiul Regelui Apelor, atunci îi va omorî toţi oamenii şi-i va pârjoli țara.
Țarul a citit scrisoarea şi i-a răspuns Regelui Apelor că se învoieşte să o dea pe prinţesa Marfa fiului acestuia. După plecarea lui Statu-Palmă-Barbă-Cot, țarul şi-a adunat miniştrii, boierii Sfatului şi dascălii şi le-a poruncit să chibzuiască în ce fel s-o apere pe prințesă ca să nu ajungă în brațele zmeului. Dacă n-o ducea pe ostrovul de care îi spusese Regele Apelor, atunci toată țara avea să piară de mâna acestuia. Au dat sfoară în țară de nu se găseşte un viteaz în stare s-o scape pe prinţesa Marfa de ghearele zmeului. Dacă se va găsi vreunul, aceluia i-o va da ţarul de soție.

S-a găsit un boier tânăr care s-a lăudat că o va scăpa de zmeu pe prinţesa Marfa. A luat cu sine o companie de soldaţi şi a dus-o pe prințesă la locul cu pricina, a lăsat-o într-o casă, iar el a stat afară să-l aştepte pe zmeu.
Între timp, Ivan Ţarevici a aflat că pe Marfa au dus-o la Regele Apelor, s-a pregătit de drum şi a plecat şi el pe acel ostrov. A intrat în casa unde era prințesa şi a văzut-o plângând.
— Nu plânge, prinţesă! îi zise el. Dumnezeu e mare!
S-a întins pe laviță, şi-a pus capul în poalele prințesei şi a adormit.
Deodată a început să iasă zmeul din mare. Apa a crescut de trei arşini în urma lui, iar boierul cel lăudăros s-a înspăimântat şi a rupt-o la goană spre pădure, cu soldati cu tot.

Zmeul s-a îndreptat spre casa în care aştepta Marfa. Văzăndu-l, prințesa l-a trezit pe Ivan Tarevici. Acesta a sărit în picioare şi, dintr-o singură lovitură, i-a retezat zmeului toate cele trei capete. Boierul a dus-o pe Marfa înapoi la țar.
N-a trecut multă vreme, că Statu-Palmă-Barbă-Cot a ieşit iarăşi din mare şi i-a adus o altă scrisoare, pecetluită cu şase peceti negre, în care i se cerea țarului să-şi dea fata după zmeul cu şase capete, fiul mijlociu al Regelui Apelor, că de nu, țara îi va fi potopită. Țarul îi dădu răspuns că se învoieşte, dar de îndată ce a plecat Statu-Palmă-Barbă-Cot, a dat sfoară în țară dacă nu se găseşte cineva care s-o scape pe prințesă din ghearele zmeului.
A venit acelaşi boier lăudăros şi i-a spus țarului:
— Eu o voi scăpa de zmeu pe fata Măriei Tale. Numai să-mi dai o companie de soldați să mă ajute.
— Nu-i cam putin o companie? întrebă țarul. Acum zmeul cel cu şase capete e cel care o cere pe Marfa.
— Şi-o singură companie mi-e prea de-ajuns, răspunse lăudărosul şi o duse pe Marfa pe ostrovul Regelui Apelor.
Ivan Țarevici, de cum a aflat că prințesa este din nou în primejdie de a fi măritată cu zmeul, a alergat întins într-acolo, ca s-o răsplătească pentru binele pe care i-l făcuse punându-l guvernator. A găsit-o pe printesă aşteptăndu-l în casă. Când l-a văzut ea că vine, s-a bucurat nespus. Ivan Țarevici s-a întins pe laviță, cu capul în poalele Marfei, şi a adormit. Deodată a început să iasă din mare zmeul cu şase capete. Apa s-a înăltat cu şase arşini. Boierul lăudăros se ascunsese deja în pădure, cu soldati cu tot. Zmeul a intrat în casă. Prințesa Marfa l-a trezit pe Ivan Ţarevici, care a sărit ca ars şi a început să se lupte cu zmeul. În luptă, Ivan Tarevici i-a retezat zmeului, pe rând, toate cele şase capete, le-a aruncat în apă şi a plecat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Boierul cel lăudăros a ieşit cu soldaţii din pădure, a luat-o pe prinţesă, a dus-o la palat şi i-a spus țarului că l-a ajutat Dumnezeu s-o scape şi de astă dată, iar Marfa, speriată zdravăn de boier, nici n-a mai îndrăznit să spună adevărul.
Boierul a început să stărule pe lângă ţar să se facă nunta. Prinţesa Marfa s-a rugat de tatăl ei să-i mai lase un mic răgaz, să-şi vină în fire după sperietură.
Statu-Palmă-Barbă-Cot a ieşit din nou din mare şi a adus o scrisoare, cu nouă peceţi negre, în care i se cerea ţarului s-o trimită imediat în cutare zi, pe cutare ostrov, pe prinţesa Marfa pentru a-i fi soţie zmeului cu nouă capete, fiul Regelui Apelor. Alminteri toată împărăţia avea să fie acoperită de apă. Ţarul a răspuns iarăşi că se învoieşte, dar a început să caute omul potrivit care s-o scape pe prinţesă de zmeu.
S-a ivit din nou acelaşi curtean lăudăros şi a plecat cu o companie de soldaţi şi cu prinţesa Marfa la locul pe care Regele Apelor î-l pomenise țarului în scrisoarea cu nouă peceţi.
Ivan Ţarevici a auzit de acest necaz, s-a gătit de drum şi a plecat şi el într-acolo. Prinţesa Marfa îl aştepta cu sufletul la gură. Când l-a văzut prinţesa, a fost nespus de bucuroasă şi a început să-l descoasă: cine e, din ce neam se trage, cum îl cheamă…
El nu i-a spus nimic. S-a culcat şi a adormit. A început să se ivească din mare zmeul cel cu nouă capete. Apa s-a ridicat cu nouă arşini. Curteanul cel lăudăros s-a ascuns iarăşi în pădure cu toți soldații.
Prinţesa Marfa a început să tragă de Ivan Ţarevici, să-l trezească, dar fără izbândă. Zmeul ajunsese deja până în prag, iar Ivan Ţarevici tot nu se trezea. Prințesa Marfa avea la ea un briceag pentru ascuţit pene. L-a scos şi i-a crestat obrazul. Ivan Ţarevici s-a trezit şi s-a încăierat cu zmeul. Acesta era gata să-l răpună pe viteaz. Dar, deodată, a apărut ca din pământ bătrânul de aramă cu mâini de fier şi capul de tuci. L-a prins pe zmeu şi, din două lovituri, i-a retezat toate capetele, le-a aruncat în mare şi a plecat. Odată cu el a plecat şi Ivan Ţarevici. Curteanul lăudăros, când a văzut că zmeul a fost răpus, a ieşit cu soldații din pădure, a dus-o pe prinţesa Marfa în ţara sa şi i-a cerut țarului să se ţină de cuvânt în privința nunții. Prințesa însă nu voia cu niciun chip. A început să se roage de tatăl ei s-o mai păsuiască pănă îşi vine în fire din spaima pe care o trăsese cu zmeul şi până când se mai odihneşte şi-i mai trece osteneala drumului.
Statu-Palmă-Barbă-Cot apăru iarăşi cu o scrisoare pentru ţar, în care Regele Apelor îi cerea să i-l dea pe cel vinovat de moartea celor trei fii ai săi.
Curteanului nu prea îi dădea inima ghes să se ducă la Regele Apelor, dar nu avu încotro. I s-a pregătit o corabie şi a plecat, iar Ivan Ţarevici, care făcea armata la Marină, a fost trimis şi el cu aceeaşi corabie.
Cum pluteau ei aşa, deodată le-a ieşit în cale o corabie care mergea iute ca o pasăre, iar de pe ea răzbăteau glasuri furioase.
— Îl vrem pe vinovat! Îl vrem pe vinovat!
Şi-a trecut în grabă pe lângă ei.
Nu după mult timp, s-au întâlnit cu o altă corabie, de pe care se auzea:
— Îl vrem pe vinovat! Îl vrem pe vinovat!
Ivan l-a arătat pe curtean. Toți matrozii de pe acea corabie s-au repezit la boierul cel mincinos, pe care l-au bătut până l-au lăsat fară suflare, apoi au plecat mai departe.
În cele din urmă au ajuns la Regele Apelor. Acesta a dat poruncă să fie încălzită până la roşu baia de fier ca să-l bage acolo pe vinovat. Curteanul s-a speriat şi inima i s-a făcut cât un purice. I se apropia sfârşitul.
De pe corabia cealaltă a rămas cu Ivan Țarevici un om care, văzând că acesta e de neam mare, s-a rugat de el să-l ia slugă. Când baia a fost încinsă, Ivan Ţarevici şi-a chemat sluga şi i-a zis:
— Intră în baie şi stai acolo un timp.
Sluga i-a ascultat porunca, a intrat în baia încinsă până la roşu, a stat acolo, dar n-a pățit nimic. Pesemne că era chiar diavolul. A ieşit din baie viu şi nevătămat.
Vinovatului i s-a poruncit să se înfătişeze chiar înaintea Regelui Apelor. Regele l-a certat şi l-a bătut bine-bine, dar, în cele din urmă, i-a dat drumul să plece de unde venise.
Curteanul, când s-a întors la palat, a început să se încăpătâneze şi mai mult ca înainte şi a stăruit pe lângă țar să facă nunta cu prințesa. Țarul n-a avut încotro, s-a învoit şi a hotărât ziua când să se facă nunta.
Curteanul cel mincinos se umfla în pene că nu-i puteai ajunge nici cu prăjina la nas. Nimeni nu îndrăznea să se apropie de el.
Prințesa îi zise țarului:
— Tătucă, porunceşte să fie adunați toti soldații! Vreau să-mi arunc o privire asupra lor!
Soldații au fost adunați pe dată. Prințesa Marfa trecu pe lângă ei până când ajunse în dreptul lui Ivan Ţarevici. S-a uitat la el şi a văzut semnul de pe obraz pe care i-l făcuse cu briceagul, încercând să-l trezească. L-a luat de mână şi l-a dus la tatăl ei:
— Iată-l, tătucă, pe cel care m-a scăpat de zmeu. N-am ştiut nimic despre el, dar acum l-am recunoscut după semnul pe care i l-am făcut pe obraz. Când el se lupta cu zmeul, curteanul tău stătea ascuns în pădure cu toti soldații.
Au fost întrebați soldații dacă este adevărat ce a spus printesa.
Ei au răspuns:
— E adevărat, Măria Ta! Boierul era mort de frică şi nu a mişcat un deget.
Regele a dat poruncă să fie trimis în surghiun acel curtean netrebnic. Ivan Țarevici s-a cununat cu prințesa Marfa şi-au început să trăiască bine şi să mănânce pâine.