Cămătarul pedepsit

Într-un sat trăia un plugar. Moştenise de la taică-su o bucată de pământ, un bivol și un plug. Un cămătar veni într-un rând la plugar și-i grăi cam așa:

— Tatăl tău îmi datora o sută de rupii (*). Plăteşte-mi datoria!
— N-am bani acu’ — i-a răspuns plugarul. Aşteaptă să strâng recolta. Oi vinde orezul la oraş și ți-oi întoarce datoria tatii.
Nu s-a învoit cămătarul:
— N-aştept deloc. N-ai bani, îți iau în schimb plugul şi bivolul!
L-a rugat plugarul:
— Cum să ar fără plug și fără bivol? Aibi milă de mine, domnule!
— Bine, sunt un om de treabă — a spus cămătarul. Îți las pentru trei zile plugul și bivolul, iar tu îmi vei da pentru asta doi mani (**) la recoltă.
Neavând bietul ce face, a trebuit să se-nvoiască.
A semănat orezul și a așteptat. Şi-a venit vremea culesului, dar plugarul era atât de sărac, că nici seceră n-avea.
S-a dus la cămătar să-i ceară o seceră cu împrumut.
A spus cămătarul:
— Pentru tine fac orice și nu-mi pare rău de nimic. Iacă secera. Ai să-mi dai pentru ea încă un man de orez, din recoltă.
Iar plugarul a trebuit să se-nvoiască și cu asta.
Din toată recolta, trei pumni de boabe i-au rămas plugarului, încolo cămătarul i-a luat tot orezul. Şi numai ce s-a apucat să-și coacă o pâine, că din nou a venit cămătarul, nemulţumit:
— Am venit să-ţi văd măsurile. Mi se pare mie că nu mi-ai dat toată datoria.
— Vai, domnule — a spus plugarul — nu poţi scoate apă din piatră seacă, așa că nu-mi mai poţi lua nimic. Mai bine învață-mă cum să trăiesc fără pâine.
— Prietene — a răsuflat din greu cămătarul — și bogăţia, și izbânzile în viaţă, toate ne vin de la zeul Rama. Încearcă să-l afli, și Rama te va ajuta.
Şi-a copt plugarul trei lipii de orez, să le aibă la drum, și a pornit să-l caute pe Rama.
În cea dintâi zi de pribegie a întâlnit un brahman.
Mult s-a bucurat, bietul, zicându-și: “Cred că ăsta ştie unde-l pot afla pe Rama”. Şi, întinzându-i brahmanului o lipie, l-a întrebat:
— O, cinstite părinte, oare nu mi-ai putea spune cum aş putea da de Rama?
În loc de răspuns. brahmanul a apucat lipia, a vîrât-o în gură și, fără o vorbă, a plecat mai departe.
Într-a doua zi, plugarul a întâlnit un alt brahman.
“Poate că ăsta nu mai e atât de hulpav” — și-a zis, și a grăit:
— O, cinstite părinte, fie-ţi milă de un om sărman! N-am nimic la sufletul meu decât lipia asta. Ia-o și spune-mi cum pot să dau de Rama.
Brahmanul s-a uitat la plugar, a vârât lipia în sân și-a plecat mai departe.
În cea de-a treia zi, către scăpătatul soarelui, bietul plugar a zărit pe drum un cerşetor bătrân. Apropiindu-se de el, i-a întins cea din urmă lipie.
— Bunătatea-i răsplătită întotdeauna — a grăit bătrânul. Încotro ţi-i drumul, om de treabă, și de ce eşti îngândurat?
A răspuns plugarul:
— Îl caut pe Rama, dar nimeni nu vrea să-mi arate drumul ce duce către el.
— Ia spune-mi, prietene, de ce vrei să-l vezi pe Rama?
— Un cămătar mi-a luat toată recolta. Vreau, deci, să-l întreb pe Rama ce să fac ca să nu mor de foame.
— Află că eu sunt vrăjitor — a spus atunci bătrânul. Nu ţi-ai cruţat pentru mine cea din urmă lipie, așa că te voi ajuta. Ia scoica asta. Suflă în ea și toate dorinţele ţi se vor împlini. Dar nu uita: înainte de a sufla în scoică, se cuvine să te închini către soare-răsare.
Și, punând scoica la picioarele plugarului, bătrânul s-a făcut nevăzut.
Nevenindu-i să-și creadă fericirea, a apucat sărmanul scoica, s-a închinat către soare-răsare și a strigat:
— Să se ivească înainte-mi un bivol, înjugat la tongă (***).
Şi bine nici n-a dus scoica la buze, că înainte i s-a și ivit un bivol tânăr și arătos, înjugat la o tongă nouă.
Dacă a trecut cu bivolul lui pe lângă casa cămătarului, un picușor i-a lipsit bogatului să nu moară de mirare. Lăsându-și toate treburile baltă, a dat fuga până la plugar.
— De unde ai furat bivolul și tonga? a strigat el supărat. Hoţule, la-nchisoare ţi-e locul!
— Ram, Ram! (****) s-a-nspăimântat bietul om. M-a ajutat un vrăjitor. El mi-a dat scoica asta și mi-a zis: “Suflă în ea și ţi se va împlini tot ce dorești!” Iacă de unde am bivolul și tonga.
În dimineaţa următoare l-a pândit cămătarul pe plugar când a pornit cu bivolul la câmp, s-a furișat în coliba lui și i-a furat scoica fermecată. A fugit apoi până acasă și, bucuros, a strigat:
— Vreau o sută de bivoli și zece elefanţi!
Şi, dorindu-și asta, a suflat în scoică. Dar nici bivolii și nici elefanţii nu i-au umplut bătătura.
“N-am suflat, pesemne, cum trebuie” — a chibzuit hoţomanul şi a strigat:
— Să se ivească înainte-mi un sac cu aur!
De astă dată a suflat în partea cealaltă a scoicii, dar sacul cu aur tot nu s-a ivit.
Până seara a tot suflat cămătarul în scoica furată, un picușor i-a lipsit să nu plesnească de-ncordare, dar nicio dorinţă nu i s-a împlinit, pentru că plugarul nu-i spusese că-nainte de a sufla în scoică se cuvenea să te închini către soare-răsare.
Cum s-a ridicat soarele pe cer, a venit iarăși cămătarul la plugar.
— Scoica ta-i la mine — i-a spus el. Doar că n-o pot face să-mi împlinească dorinţele, Ți-o dau îndărăt, dar numai dacă-mi făgăduiești că voi primi îndoit tot ce-ti va da şi ție.
Din ziua aceea cămătarul începu să se îmbogăţească ceas de ceas. Își dorea plugarul o sută de rupii, cămătarul avea dintr-o dată două sute. Îi cerea plugarul scoicii un rând de dhoti (*****) cămătarul primea două rânduri. Își dorea plugarul o brăţară — două brăţări se iveau înaintea cămătarului.
Dar cămătarul nu era mulţumit nici cu atât. De multe ori a încercat să fure scoica fermecată, pentru că acu’ văzuse că, înainte de a sufla într-însa, se cuvenea să se închine către soare-răsare. De trei ori a intrat pe furiş în casa plugarului, când omul nu era acasă, dar n-a putut găsi scoica. Plugarul nu se mai despărţea de darul fermecat.
Şi-așa s-a scurs un an. La vremea când bumbacul și orezul trebuiau să se coacă, s-a lăsat o secetă cumplită, care-a lovit toate câmpiile cu orez. Dar plugarul nu se temea de atât. A intrat pe ogorul lui, s-a închinat către soare-răsare și a grăit:
— Fie ca un râu adânc și lat să curgă pe pământul meu!
A suflat în scoică și, îndată, pe pământul lui a curs un râu adânc și lat. Iar pe ogorul cămătarului, învecinat cu al lui, au prins a curge două râuri late și adânci.
Așezând scoica pe iarbă, plugarul s-a plecat peste apa cea limpede, să-și potolească setea. Atunci a băgat de seamă că, prin iarba înaltă, cămătarul se furişa să-i fure scoica.
S-a înclinat plugarul către soare-răsare şi-a șoptit:
— Fie ca ochiul meu stâng să nu mai vadă până la apusul soarelui!
Şi suflând în scoică, pe dată a încetat să mai vadă cu ochiul stâng. Iar în clipa aceea cămătarul a încetat a mai vedea cu amândoi ochii. Dar chiar așa, orb, a urmat să se târască spre scoică, într-atât îl muncea lăcomia. Și, nemaivăzând încotro se târăște, a căzut în râu și s-a înecat.
De-atunci spune poporul: „În goana după-avut străin, pierzi și avere, și cămin.

* Rupw — unitate monetară indiană
** Man — greutate de aproape 40 kg.
*** Tongă — car cu roți.
**** “Ram, Ram” ! — exclamație care corespunde cu “Dumnezeule”.
***** Dhoti — portul național al bărbaților din India