Cine a făcut Muntele Wrekin

Era odată ca niciodată un uriaș bătrân și rău, care nu știu din ce pricină prinsese necaz pe primarul din Shrewsburry. De aceea ce se gândi el? Să puie o stavilă în drumul râului Severn, ca să-l abată din cale si să-l facă să se reverse asupra orașului.
Luând dar o lopată cât toate zilele de pământ, o porni haide-haide, haide-haide, cu pasul lui greoi și merse și merse căutând să găsească drumul spre Shrewsburry. Nu știu însă cum făcu, că se rătăci și-n loc să ajungă la Shrewsburry, ajunse tocmai lângă Wellington, gâfâind și abia mai putându-și duce sarcina. Un biet cârpaci care locuia în Wellington și se ducea odată pe săptămână la Shrewsburry să ia acasă ghetele și cizmele mușteriilor ca să le dreagă, tocmai venea pe drum cu sacul plin cu rupturi la spinare.
«Ia ascultă», zise uriașul, «mai e mult până la Shrewsburry?».
«Până la Shrewsburry? Ce doriți dumneavoastră să faceți la Shrewsburry?».
«Vreau să mă duc să răstorn lopata asta de pământ în mijlocul Severnului ca să-l fac să se reverse asupra orașului. Am eu o răfuială veche cu primarul de-acolo».
«Vai de mine!», zise cârpaciul în gândul lui, «să-mi pierd eu toți mușterii?» și tare: «Ehei! până la Shrewsburry mai aveți o bucățică.», zise el. «Vedeți dumneavoastră sacul ăsta plin cu rupturi din spatele meu? Pe toate le-am dat gata de când am plecat de-acolo!».
«Tii!» răspunse uriașul cu necaz. «Apoi dacă e așa, să rămâie pe altădată!». Și răsturnând lopata, dădu drumul pământului chiar pe locul unde se afla, pe urmă curățindu-și cizmele pe marginea lopeții, se întoarse acasă.
Dar în locul unde a răsturnat lopata a rămas până în ziua de azi Muntele Wrekin și alături de el, până, azi se mai vede o movilă mai mică, care e mormanul de pământ ce l-a răzuit după tălpi când și-a curățit cizmele de lopată.